Economie și turism29 ianuarie 2019

Turismul pe timpul URSS - partea I (1918-1970)

Vacanțe pe timpul Politburo-ului, o scurtă povestire cu arome de epocă din fosta Uniune Sovietică

Turismul pe timpul URSS - partea I (1918-1970)

Lipsa studiilor, privind turismul în perioada Uniunii Sovietice, nu poate fi explicată, având în vedere importanța, pe care a avut-o acest sector în viața economică a acestei Țări.

Turismul în URSS (un cuvânt necorespunzător, deoarece în domeniul rusesc se referă în mod specific la activitățile de deplasări în natură), ca și  celelalte sectoare, a trebuit să răspundă principiilor propagandei regimului, care l-a folosit ca mijloc de a controla masele: de fapt a fost folosit pentru a distra, monitoriza și, în același timp, a educa masele în studiul valorilor culturale ale națiunii.

În Uniunea Sovietică, turismul se afirmă ca un sector în evoluție: într-o Țară, închisă pentru toți, dar din acest motiv nu și mai puțin atractivă, a face turism nu era atât de simplu.

În 1920 a fost fondată una dintre primele organizații, responsabile de promovarea și organizarea excursiilor pentru proletariat: Oficiul comun pentru lecții și excursii, o organizație, alcătuită din grupuri de voluntari. Odată cu creșterea interesului pentru turism, s-au luat măsuri specifice pentru dezvoltarea sectorului: printre principalele probleme era necesitatea de a dispune de cadre profesionale, potrivite pentru ghidarea turiștilor.

Primii, care au îndeplinit acest rol, au fost activiștii din Komsomol (Uniunea Tineretului Comunist), înființată încă din 1918, ca un tânăr organ al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Scopul guvernului era de a centraliza turismul: au fost create structurile necesare pe siturile, ce puteau fi vizitate și deschise cursuri pentru formarea noilor ghizi turistici, de care era mare nevoie.

Din 1925 până în 1928 a fost creată compania guvernamentală "Sovietskii turist" (Sovtur), care organiza excursii și călătorii pe distanțe lungi cu trenurile și pe bărci, pe rute predeterminate, în scopuri educaționale și cognitive ale istoriei și naturii locului.

În 1927 Komsomolul avansează ideea încurajării turismului de masă: răspândit în rândul populației, ar fi servit la creșterea nivelului cultural al tinerilor. Liderii partidului au decis să revigoreze compania ROT (Clubul rusesc de turism), suspendată din cauza Primului Război Mondial și apoi înlocuită de o nouă asociație, numită OPTE (Societatea Proletară pentru Turism și Excursii), sau pur și simplu OPT.

În 1929 a fost înființată Societatea pe acțiuni economice externe pentru turism si investiții "Intourist", care avea ca sarcină facilitarea și gestionarea dezvoltării turismului de intrare și ieșire. La începutul anilor 1930, turismul devine într-adevăr un turism de masă: fluxul de turiști a crescut considerabil, astfel încât devine importantă problema instruirii unor noi profesioniști calificați în activitatea de ghid turistic.

În 1936, OPT a fost închis, iar toate proprietățile și activitățile sale au fost transferate unei noi societăți, TEU (Managementul Turismului și Excursiilor), care se ocupa, în practică, de aceleași activități. Controlul Statului asupra acestui sector devine din ce în ce mai strict, în conformitate cu evenimentele istorice, care urmau să se întâmple. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, activitățile TEU au fost înghețate și multe structuri au fost jefuite sau distruse.

Activitățile turistice au fost reluate în 1945: noii lideri au avut sarcina dificilă de a ridica sectorul și de a crea condiții pentru dezvoltarea lui. Procesul a fost, totuși, foarte lent: după moartea lui Stalin, în 1953, URSS, pentru a slăbi tensiunile din exterior, a început să se deschidă treptat către relațiile internaționale.

În iunie 1958, pentru a încuraja mobilitatea tinerilor, a fost înființat Biroul de Turism Internațional pentru Tineret (Sputnik): așa au început să se facă primii pași spre deschiderea turismului de ieșire. În ciuda acestui fapt, între 1960 și 1970 doar 0,4% dintre cetățenii sovietici au călătorit în străinătate. În acest timp, deveniseră o practică excursiile la sfârșit de săptămână și în zilele de sărbătoare: turismul centralizat și planificat devine una dintre cele mai populare forme de recreere în URSS.

Începând cu anii șaptezeci, dezvoltarea turismului era reglementată prin planurile de cinci și zece ani, aprobate de autoritățile turistice: supuse unor controale stricte de calitate, acestea trebuiau folosite ca bază pentru dezvoltarea viitoare a sectorului și ca mijloc de influență pentru generațiile viitoare.

Carlo Policano (traducere Svetlana Moțpan)

Ultimele știri

Sorry, there are no translated news-articles in this Archive period.

International editions:   Italiano | English | Russian | Română