Produse alimentare și vinuri19 martie 2019

Podgoria Moldovei

Călătorie în istoria unei tradiții, care durează de milenii

Podgoria Moldovei

Amplasată între România și Ucraina, chiar și pe hartă, Moldova seamănă cu un strugure de poamă, cu un teritoriu aproape plat, întretăiat de coline joase, care reprezintă partea de sud-vest a platformei sarmatice, spre care Carpații degradează. Clima, temperată de vecinătatea cu Marea Neagră și fertilitatea solului (cernoziom) o fac o zonă ideală pentru agricultură.

Prin urmare, o țară cu o economie predominant agricolă, unde sectorul vitivinicol reprezintă cea mai importantă ramură, teritoriul fiind situat între paralelele 46 și 48, o latitudine care reamintește cea a regiunii Burgundia.

Viticultura și vinificația sunt prezente în Moldova, conform rezultatelor arheologice, de peste 5.000 de ani. Comerțul cu grecii și romanii, care au venit pe malul Mării Negre de la sfârșitul secolului al III-ea î.Hr., a adus îmbunătățiri inedite în metodele de cultivare și de producție.

O primă reorganizare a sectorului a avut loc pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare (secolul al XV-ea), urmată de trei secole de dominație otomană, în care cultivarea viței-de-vie a suferit un declin lent și progresiv.

O schimbare substanțială vine după 1812, când Basarabia, conform "Tratatului de la București", a devenit o provincie a Imperiului Rus: au fost ani de investiții ale nobilimii ruse, care cumpărau vinării și începuseră cultivarea soiurilor locale (Rara Neagră, Feteasca Albă și Neagră), dezvoltate în microzone cu potențial excelent, ca Purcari, Bulboaca, Romanești. 

A doua jumătate a secolului al XIX-ea a văzut contribuția vinificatorilor francezi, elvețieni și germani, invitați de către țarul Alexandru I, pentru a înlocui vechile plantații de viță-de-vie, prin introducerea soiurilor internaționale. A fost în acel moment, când așa vinuri, precum "Negru de Purcari" și "Romanești" au dus faima Moldovei ca producător de vinuri fine, astfel încât, la Expoziția Universală din Paris, în 1878, "Negru de Purcari" a primit cea mai mare recunoaștere pe scena internațională, cu prima medalie de aur.

În 1842 este întemeiată, prin decretul țarului Nicolai I, în scopul lărgirii dezvoltării viticulturii, prima Instituție de Învățământ Superior, Colegiul Național de Vinificație din Stăuceni. Familia Romanov alesese tocmai această parte centrală, la Romanești, pentru a planta 600 hectare ale lor cu viță-de-vie, introducând ca soiuri roșii Cabernet, Merlot, Malbec, iar ca albe - strugurii de succes din Rusia, Rkațiteli și Aligotè.   

La sfârșitul secolului al XIX-ea, epidemia de filoxeră a lovit din greu chiar și viile din Moldova, cu o întrerupere a industriei, care a durat aproape un deceniu. Cu toate acestea, din 1906 au fost recuperate numeroase podgorii și, în 1914, în ajunul Războiului Mondial, țara atinse cea mai mare suprafață plantată cu viță-de-vie din  Imperiul rus. Primul și cel de-Al Doilea Război Mondial au provocat, cum e lesne de înțeles, deteriorarea podgoriilor, cu consecințe inevitabile asupra vinificației.

În timpul perioadei sovietice, Moldova, datorită vocației terenurilor sale, a fost obiectul unui program colosal de extindere a cultivării viilor, realizat vreodată: Republica a atins maximul suprafeței plantate cu vie, furnizând o cincime din vinul consumat în Uniunea Sovietică, pe când URSS era al treilea producător de vin din lume.

Toate acestea au influențat firesc asupra calității vinurilor produse. Pentru a gestiona această cantitate imensă de produs, s-au format o serie de companii de prelucrare primară și secundară, care se ocupau cu zdrobirea și fermentarea, pentru a trimite apoi vinul în rezervoare la fabricile, situate în zonele cu cel mai mare consum (Moscova, Kiev, Leningrad și Vladivostok), unde procesul de vinificație se încheia.

Pentru a combate alcoolismul agresiv, Mihail Gorbaciov a lansat, la mijlocul anilor 1980, o campanie prohibiționistă antialcoolică impunătoare: pentru Moldova, o altă tragedie, cu podgorii defrișate și vinuri distruse. Cu puțin înainte de Independență (1991), multe dintre fabricile de vinificație au fost privatizate, iar industria vinicolă a început o recuperare lentă și dificilă.

Începând cu anul 2006, sectorul vitivinicol a suferit în mare măsură din cauza creșterii numărului de obstacole în calea comercializării vinului moldovenesc, impuse de către Rusia, principala piață de desfacere, cu o scădere a producției și cu eșecul numeroșilor viticultori și vinificatori, care au investit în modernizarea activității lor, marcând astfel o întârziere semnificativă pentru întregul sector.

Aceste episoade, după o pierdere inițială, au marcat punctul de cotitură al sectorului: noi investiții în podgorii, instalații și mașini, au condus la o reînnoire, la îmbunătățirea calitativă a producției și, în special, diversificarea pieței prin consolidarea teritoriului, care permite Moldovei să intre în circuitul mondial de turism vitivinicol.

Carlo Policano (traducere Svetlana Moțpan)

Ultimele știri

Sorry, there are no translated news-articles in this Archive period.

International editions:   Italiano | English | Russian | Română