Tradiții și cultură28 iunie 2019

Ștefan cel Mare, "Atletul lui Hristos" - Partea I

Sub protecția Veneției și Romei, a fost primul conducător moldovean, care a stabilit relații diplomatice și culturale cu Italia

Ștefan cel Mare, "Atletul lui Hristos" - Partea I

Prima jumătate a secolului al XV-lea a fost o perioadă tulburătoare pentru întreaga Europă creștină: fenomenele noi de corupție a moralității, la începutul Renașterii, nu au cruțat nici măcar cercul ecleziastic. Și, de parcă nu ar fi fost de ajuns, pe lângă aceste răni în interiorul civilizației creștine, izbucnise pericolul otoman și turcii începuseră demult expansiunea în Europa, în Balcani și Ungaria.

Este clar că cauza conflictului moldo-otoman a fost tocmai necesitatea sultanului Mahomed al II-lea de a asigura controlul asupra porturilor din nordul Mării Negre, pentru a gestiona mai bine operațiunile pe teritoriul european.

Amenințarea otomană în creștere a determinat Principatul Moldovei, un aliat tradițional al Ungariei, să ceară ajutorul Poloniei: un punct de cotitură, care a avut loc în 1439, odată cu refuzul polonezilor de a dezmembra Moldova între Polonia și Ungaria, așa cum a cerut suveranul acesteia din urmă.

În 1444 moldovenii s-au alăturat Poloniei în dezastruoasa bătălie de la Varna. Instabilitatea crescândă a tronului moldovenesc, sub domnia voievodului Petru III Aron, la scurt timp după aceea, a adus împărăția înapoi sub influența Ungariei, condusă de căpitanul  János Hunyadi.

Succesorul lui Petru III Aron, voievodul Ștefan al III-ea al Moldovei (Ștefan cel Mare), rientră în posesia cetăților Chilia (1465) și Hotin (1466) și încercă să-și consolideze stăpânirea peste teritoriile sale. Între timp, conducătorul maghiar Matia Corvin, succesorul tatălui său, János Hunyadi, a decis să exploateze puterea reînnoită a Moldovei, pentru a slăbi frontiera nordică a Imperiului Otoman din Europa.

După moartea voievodului transilvănean János Hunyadi, două personaje succesoare au devenit celebre, fiind numite "atleți" ai papalității, în războiul împotriva otomanilor: în 1457 albanezul Skanderbeg, deja un musulman în tinerețe, un vasal de Napoli și Veneția și în 1476 valahul  Ștefan al III-lea al Moldovei.

A fi un atlet nu era o simplă răsplată sau o afacere de prestigiu, ci o datorie creștină adevărată, o obligație, ce implica beneficii și riscuri: este dificil de spus cât de vechi erau îndatoririle unui atlet la granița creștinismului latin.

Faima aproape mitică, pe care a dobândit-o Ștefan după victoria de la Vaslui (1475) împotriva armatei otomane a continuat să crească și el a reușit să se bucure, cel puțin parțial, de avantajele de a fi fost singurul suveran, care a învins otomani în ultimele  decenii. După moartea lui Skanderbeg, nimeni nu a ocupat acest titlu până la Ștefan al III-lea, singurul conducător ortodox, favorabil cruciaților, rămas în Est.

Acest eveniment a fost excepțional din două motive: Ștefan era oficial vasalul lui Matia Corvin (care nu a fost numit atlet) și nu era de origine latină. Acest fapt ar fi fost un mare efort din partea Veneției și Romei, și făcea să crească rivalitatea dintre Ștefan și Matia.

În "Bolla moldava" a papei Sixt al IV-lea, Matia a domnit la granița creștinismului ca verum Christi pugilem (adevăratul campion al lui Hristos), în timp ce Ștefan nu era un carissimus filius, o formulă rezervată popilor, regilor și împăraților, ci dilectus filius, nume atribuit, de obicei, ducilor și nobililor importanți, cu putere teritorială mare.

În această privință, papa Sixt al IV-lea a emis documentul "Redemptor Noster", în care proclama orașul Cetatea Albă, principalul port al Moldovei pe mare, un nou important loc sfânt al creștinismului, al doilea după ținuturile sfinte din Palestina și Compostela. Toate acestea s-au datorat eforturilor enorme ale lui Ștefan, care luptase cu turcii: importanța Moldovei în creștinismul latin a devenit și mai mare, cel puțin în ceea ce privește rezultatele spirituale.

Mai mult, dacă ar fi fost vreodată careva îndoieli, Moldova era oficial țara cruciadei și a trăit pentru cauza ei sfântă. Veneția reuși să asigure apărarea romană a instituției lui Ștefan și, aparent, el a reușit să o mențină până la sfârșitul vieții sale, bucurându-se de favoarea succesorilor lui Sixt al IV-lea, care l-au considerat pe el și valahii lui drept singurii cruciați greco-romani, în apărarea Romei.

Sixt al IV-lea a încercat foarte prudent să mențină un anumit echilibru între forțele rivale, de care avea nevoie pentru cruciadă. Acest compromis a fost posibil prin numirea mesagerului roman Pietro de Cristian ca episcop latin în Moldova și prin dorința presupusă a lui Ștefan de a merge în pelerinaj la Roma.

Carlo Policano (traducere Svetlana Moțpan)

Ultimele știri

Sorry, there are no translated news-articles in this Archive period.

International editions:   Italiano | English | Russian | Română