Tradiții și cultură02 iulie 2019

Ștefan cel Mare, "Atletul lui Hristos" - Partea II

Sub protecția Veneției și Romei, a fost primul conducător al Moldovei, care a stabilit relații diplomatice și culturale cu Italia

Ștefan cel Mare, "Atletul lui Hristos" - Partea II

Căderea cetății Caffa a creat impresia, atât pentru sultanul Mahomed al II-lea, cât și pentru papa Sixt al IV-lea, că otomanii erau, practic, la un pas de victoria finală din Marea Neagră. Tensiunea, frica și speranța s-au răspândit la granița estică a creștinismului.

Rezistența trupelor lui Ștefan al III-lea al Moldovei, mai ales la Chilia (la gura Dunării), dar și la Cetatea Albă (la gura Nistrului) și, mai ales, faptul că în acea vară sănătatea lui Mahomed al II-lea nu i-a permis să se concentreze asupra Moldovei, până a-l forța să părăsească campania, au făcut așa, că otomanii nu au ieșit învingători din conflict.

Pe de o parte, campania împotriva moldovenilor a lui Mahomed al II-lea, în 1476, a fost un eșec, iar pe de altă parte, Ștefan al III-lea și suveranul său Matia Corvin au pierdut unica posibilitate de a distruge forțele sultanului.

Trupele otomane au fost izgonite din Moldova, probabil mai puțin de două treimi din cei 80.000 de oameni, adunați de către Mahomed să lupte împotriva Moldovei, au reușit să părăsească țara lui Ștefan. Dar acest lucru era prea puțin, în comparație cu ceea, ce se aștepta de la Ștefan: Veneția îi făgăduise mari recompense, inclusiv unele teritorii (Țara Românească, parte a Serbiei sau a Bulgariei). Roma promisese mai puțin, dar un lucru mult mai important: dacă ar fi câștigat, Ștefan ar fi devenit rege.

Relațiile dintre Ștefan și Matia rămâneau, încă, tensionate: Ștefan a declarat, în aprilie 1476, că nu era vasalul nimănui, iar la Roma, mesagerul lui Ștefan a afirmat, că stăpânul său trebuia să fie finanțat direct, nu prin Matia.

Presiunea, exercitată de către Veneția, la sfârșitul anului 1476, arată cât de mare a fost speranța de a-l înfrânge pe Mahomed al II-lea în Moldova și cât de mare a fost dezamăgirea, când planul de a-l prinde între armatele moldovenești și maghiare a eșuat.

Papa Sixt al IV-lea hotărâse să-l demită pe Ștefan din titlu, pentru eșecul suferit împotriva otomanilor, dar în ambele cazuri, prietenii italieni ai suveranului au reușit să evite acest lucru. Ștefan a fost recunoscut de către Sixt al IV-lea ca monarh creștin ("adevărat campion al credinței creștine"), după un pelerinaj fals la Roma.

Veneția era la curent cu întrebările deschise dintre Ungaria și Moldova: era conștientă, că l-a "creat" pe Ștefan al III-lea în Occident, inventând chiar victorii anti-otomane în favoarea sa și l-a promovat ca un cruciat alternativ lui Matia.

Vendramin, doge de Veneția, în vârstă de peste optzeci de ani, era considerat un om de afaceri nu foarte cinstit și un comerciant corupt. Ca un doge, el era preocupat de îmbunătățirea imaginii sale, preocupat de soarta creștinismului și de succesul Republicii. A menținut relații bune cu Sixt al IV-lea, o altă figură disputată, acuzată de corupție și nepotism.

Practic, Vendramin dorea o confirmare oficială a Papei pentru toate privilegiile, acordate Moldovei și lui Ștefan: Moldova trebuia să primească ajutor. Din cauza costurilor financiare și umane ale eforturilor anterioare de război împotriva turcilor, era greu de crezut, că Ștefan ar fi putut rezista unui nou atac otoman. Ștefan nu trebuia să fie lipsit de titlul de "campion al credinței creștine" și relațiile dintre domnitorul Moldovei și Papă trebuiau întărite și reînnoite, prin proclamarea cruciadei și jubileului roman.

Mahomed al II-lea prezenta încă un pericol: pe de o parte, Ștefan apare indirect nu numai ca conducător al cruciadei, ci și ca un egal cu ceilalți regi și prinți catolici. Sixt al IV-lea, în schimb, risca să intre în istorie ca Papa, sub care au intrat turcii în Italia (ceea ce s-a întâmplat în 1480).

În cele din urmă, presiunile Veneției și-au atins efectul, atât la Roma, cât și la Suceava. În 1477, Ștefan a prezentat Veneției "contul" pentru serviciile sale.

Ștefan al III-lea a fost singurul conducător al Moldovei, care a reușit să stabilească relații diplomatice și culturale cu Italia, în special cu Roma și Veneția, identificând cu numele său primul contact între poporul moldovenesc și civilizația italiană.

Carlo Policano (traducere Svetlana Moțpan)

Ultimele știri

Sorry, there are no translated news-articles in this Archive period.

International editions:   Italiano | English | Russian | Română