Produse alimentare și vinuri05 iulie 2019

Dudul, o plantă uitată, dar nu și în Moldova

Când a existat o economie închisă, capabilă să satisfacă toate nevoile

Dudul, o plantă uitată, dar nu și în Moldova

Este o istorie interesantă aceea, ce se referă la viermii de mătase și dudul alb strâns uniți: deși poate părea ciudat, dar făcând plimbări prin Chișinău, se pot întâlni încă careva minunate exemplare.

Dudul, printre cei de fructe, este una dintre acele plante, care în trecut a reprezentat o resursă de neînlocuit, dar astăzi a pierdut interesul: cultivarea sa este aproape complet uitată, deși merită o mai mare atenție în virtutea proprietăților, pe care le posedă fructele sale.

Dudul, crescut nu numai pentru fructe, ci mai ales pentru frunzele sale, care erau o hrană indispensabilă pentru viermii de mătase, a contribuit la asigurarea bunăstării și susținerii pentru numeroase populații.

Deși există multe soiuri de dud, aproximativ cincisprezece, cultivarea lui s-a concentrat, în principal, pe două tipuri: dudul negru și dudul alb.

Dudul negru, originar din Asia Mică, a fost cunoscut în Europa de către greci și romani și era cultivat nu numai pentru fructele sale, dar și ca plantă medicinală: Plinius recomanda fructele sale care, împreună cu mierea, șofranul și smirna,  constituiau un amestec eficient pentru a combate durerile de gât și tulburările de stomac. În "Metamorfoze", poetul Ovidiu a preluat mitul antic despre Phyramos și Thisbe, potrivit căruia fructele dudului ar fi fost vopsite cu sângele a doi tineri îndrăgostiți, care se întâlneau sub un dud umbros cu fructele "albe ca zăpadă".

Această istorie a fost atât de populară în Evul Mediu, încât a fost amintită de Dante în "Purgatoriu". În Evul Mediu dudul negru a fost ținut sub mare atenție și a fost inclus în lista de plante utile, întocmită de un așa rege, ca Carlo Magno.

Mura dudului negru, în afară de a fi consumată în stare proaspătă, era întrebuințată la pregătirea gemurilor, iar din lichidul produs și fermentat se făcea o băutură, asemănătoare cu vinul, cu un gust acru, dar care potolea setea. Drupele, care se unesc, formând murele dudului, reprezintă un fruct fals, numit "sorosio": alcătuiesc partea centrală, cea mai consistentă, în timp ce drupele constituie pulpa.

Maturarea are loc, în funcție de varietate, de la sfârșitul lunii iunie până la sfârșitul lunii iulie, într-un mod scalar. Mura dudului alb are un gust dulce, fără aciditate, în timp ce cele de dud negru sunt puțin acre, gustoase și aromate. Dudul alb tolerează frigul iernii, fiind capabil să reziste până la -20°C, spre deosebire de dudul negru, care preferă un climat mai puțin rigid.

Provine din China și se credea că era produsă dintr-un copac. Comerțul de mătase, care din China ajunsese până în Europa, era atât de important, încât o aură de mister învăluia mătasea și procesul de a o obține. Mătasea era atât de căutată și prețioasă, că traseul, parcurs din China spre Europa, prin Asia Centrală, a fost numit "Drumul mătăsii".

Doar la începutul anilor 1500, în Europa, sursele despre adevărata origine au început să se strecoare, în ciuda pedepselor cu moartea, pentru cei care au îndrăznit să fure viermele prețios. Creșterea viermilor de mătase se extinse din Orientul Mijlociu spre Vest, prin intermediul arabilor, care răspândiseră această ocupație mai întâi în Spania, apoi în Sicilia.

Creșterea viermilor de mătase și producția de mătase are o lungă istorie și în zonele românești și moldovenești: primii viermi de mătase au apărut în Transilvania deja din 1348, apoi s-au răspândit în zonele învecinate, provenind din Vest, în special din Italia, unde această ocupație era deja bine cunoscută și dezvoltată.

Răspândirea reală a avut loc între secolele XVII - XVIII, rămânând în urma altor țări. A fost introdusă pe timpul ocupației otomane: în limbaj au rămas cuvinte ca borangic (derivat din cuvântul turc "buriincuk"), un nume folosit pentru a indica mătasea naturală.

La începutul secolului al XX-lea, odată cu apariția fibrelor sintetice mai puțin costisitoare, a avut loc o scădere a creșterii viermilor de mătase, care a înceta, aproape complet, după cel de-Al Doilea Război Mondial. Cu sfârșitul acestei importante surse de venit, utilitatea acestei plante a încetat, duzii au fost eradicați, iar cultivarea lor nu mai avea sens.

Carlo Policano (traducere Svetlana Moțpan)

Ultimele știri

Sorry, there are no translated news-articles in this Archive period.

International editions:   Italiano | English | Russian | Română