Moldova, o adevărată Independență?

Prăbușirea Uniunii Sovietice, politicile de extindere a Uniunii Europene și proiectul rusesc reînnoit, de impunere a prestigiului său mondial, fac din această națiune mică un laborator interesant al dinamicii est-europene.

Odată cu sfârșitul existenței URSS, care din speranța pentru o lume mai dreaptă s-a transformat într-unul dintre cele mai perverse sisteme totalitare din istoria umanității, Moldova s-a trezit că, cu declarația de independență, trebuia să înfrunte turbulența a două regiuni, cu viziuni opuse de a accepta noile modificări: Transnistria și Găgăuzia, respectiv în estul și în sudul țării, au încercat într-un fel să se elibereze de controlul puterii centrale, cu rezultate complet diferite.

Dar care este situația în prezent?

Transnistria, ultima realitate, în care comunismul opune rezistență încă Istoriei, se află în mâinile acelor oligarhi, care au moștenit averea comunismului de Stat, preluată de la popor: ei încă domină scena, după ce au redus populația la sărăcie, politica și instituțiile servind propriilor interese.

Paradoxul este că economia transnistreană depinde în esență de Europa, către care exportă cea mai mare parte a produselor și cu care a semnat recent acorduri vamale, așa cum a făcut Moldova în 2012. O acțiune acceptată de Moscova cu reticență, complică costurile crescânde de menținere a regiunii separatiste. Sprijinul acestui mic teritoriu devine din ce în ce mai costisitor pentru Moscova, acum când Ucraina este un obstacol suplimentar în calea tranziției.

Găgăuzia, o mică regiune din sudul Moldovei, a rămas, în schimb, parte a națiunii, după ce a obținut recunoașterea unei autonomii administrative și culturale.

Zona este formată, caz unic, din patru zone, caracterizate prin faptul de a avea o lipsă de continuitate teritorială.

Acest rezultat a fost obținut după un referendum, la care au fost supuse satele din regiune: tocmai pentru că nu toată lumea a sprijinit autonomia, Găgăuzia a fost înființată ca o regiune divizată, din punct de vedere geografic. Sunt diverse narațiunile despre sosirea în regiune a găgăuzilor: istoria spune despre sudul Basarabiei că era o zonă nelocuită, pe care găgăuzii ar fi populat-o în mod pașnic; alte istorii spun că luptele dintre clanurile turcești i-ar fi împins în actuala regiune. Sau imperiul rus, dornic să înlocuiască în zonă o altă populație turcă, nogaii, de credință musulmană și deci, mai puțin maleabili (amintim că găgăuzii sunt un popor de etnie turcă, convertit în creștinism ortodox).

În regiune simbolurile trecutului sovietic supraviețuiesc mult mai mult decât în alte zone ale spațiului post-sovietic. Statuile lui Lenin sunt încă prezente în piețe, iar în împrejurimile Comratului se concentrează o parte din ultimele kolhozuri sovietice. Deși nu este de etnie rusă (rusa este limba oficială, alături de limba moldovenească și cea găgăuză), legătura pe care populația o simte față de Moscova este foarte puternică.

Până în prezent asta este situația geopolitică a acestui microcosm al Europei de Est, la 28 de ani de la Independență.

Moldova astăzi este o națiune în sine fragmentată, ceea ce face foarte dificilă crearea unei identități unice și de recunoscut în afara, în care amestecul de limbi și culturi este un fapt extraordinar, precum numărul grupurilor etnice, împrăștiate pe întreg teritoriul său, adevărata bogăție și forța acestei națiuni.

Aici ele se numesc cu mândrie „multiculturale, multietnice și multilingve”: acest amestec este astăzi un factor pozitiv, care a contribuit la caracterizarea imaginii Moldovei, definind aptitudinea sa particulară și naturală pentru ospitalitate și bunăvoință.