Produse alimentare și vinuri29 august 2019

Berea artizanală, o descoperire de calitate pentru Moldova

Într-o țară, unde hameiul crește spontan, este o oportunitate de a fi exploatată

Berea artizanală, o descoperire de calitate pentru Moldova

Hameiul este un ingredient fundamental al berii, alături de malț, apă și drojdie: îi conferă aroma și gustul amar, pe care îl apreciem cu toții. Mai mult, acționează și ca un conservant natural, datorită proprietăților sale antibacteriene remarcabile.

Aceasta explică, de ce anumite tipuri de bere sunt produse din hamei în abundență:  în trecut, în absența tehnologiilor dezvoltate, mărirea dozelor de hamei era cea mai eficientă tehnică pentru îmbunătățirea conservării băuturilor. În cele din urmă, utilizarea hameiului ajută la coagularea proteinelor în suspensie, făcând spuma mai clară și persistentă.

Această sinteză a funcțiilor hameiului în producția de bere demonstrează importanța lui ca materie primă.

Într-o țară, în care hameiul crește spontan pe malurile râurilor, în păduri, printre tufișuri și garduri vii, berea are o tradiție foarte veche în regiunea carpato-dunăreană.

Deși era cunoscută încă pe vremea populațiilor geto-dace, prima mențiune a berii a fost în 1402, când Alexandru cel Bun a predat mănăstirii Baia (Suceava) câteva mori, pentru măcinarea bolurilor de cereale pentru producerea berii. Există însă numeroase documente (la Alexandru Lăpușneanu, Vasile Lupu), care, începând cu această perioadă, demonstrează importanța, pe care o avea consumul de bere în toate straturile sociale.

De atunci berea a devenit una dintre cele mai consumate băuturi alcoolice din lume: în ultimii ani, sectorul a fost caracterizat prin creșterea ofertei de bere „artizanală”, născută ca o reinterpretare a stilurilor tradiționale, pe care companiile mari le-au neglijat, precum și utilizarea materiilor prime de calitate, fără adăugarea de boabe mai ieftine, ca orzul, utilizat pe scară largă în producția industrială.

Este vorba despre așa-numita craft beer revolution (revoluție a berii artizanale): boomul mini-fabricilor de bere a avut loc datorită schimbărilor culturale semnificative și influenței, exercitate de cerințele consumatorilor care, educați pentru gust și calitate, au contribuit la orientarea strategiilor companiilor către diferențierea produselor.

Această ardoare a permis fabricilor de bere artizanală să lucreze la evoluția berilor și a stilurilor noi, precum și revizuirea tipurilor clasice din trecut. Datorită acestei efervescențe, sectorul s-a stabilit în lume, urmărind un traseu, care vizează respectarea idealurilor de calitate și pasiune.

În ultimii patru / cinci ani, chiar și în acest colț al Estului, datorită curajului unor pionieri, berea artizanală stârnește interes: consumatorul de bere a dobândit conștientizarea, care îi permite să distingă între un produs calitativ și un produs, creat în scopuri cantitative.

În capitală, la Chișinău, există mai multe locuri, în care se servește bere artizanală, de producție locală: același lucru este valabil și pentru Bălți, Puhoi, Ciorescu, Grătiești, Cimișlia, Cahul.

Scena moldavă este, totuși, încă în faza de debut: latura pozitivă este că, în baruri, lângă omniprezentul lager industrial, care în Moldova se numește „Chișinău”, ca și capitala, berile locale de artizanat apar tot mai des; dezavantajul este că mișcarea este un pic prea emulativă a stilurilor „cool” occidentale.

Carlo Policano (traducere Svetlana Moțpan)

Ultimele știri

Sorry, there are no translated news-articles in this Archive period.

International editions:   Italiano | English | Russian | Română