Manuc Bey

Schițarea unui profil al lui Manuc Bey (Emanuel Mârzaian), un comerciant și diplomat armean, o figură cheie, dar pe de altă parte ambiguă a Păcii de la București, din 1812, în conflictul ruso-turc, nu este deloc un lucru simplu: figură controversată, uneori legendară, înconjurată de un mare respect și prestigiu pentru autoritatea rolului jucat, dificil de descifrat și de readus la proporțiile corecte ale unui adevăr istoric, mai ales atunci, când surprinde acel personaj aventurier, care marchează unele dintre inițiativele sale.

Despre el se povestesc istorii, legate de ascensiunea sa rapidă: om bogat și puternic, intrigant, consilier de stat al Imperiului Rus, proprietar al Hanului Manuc din București, la începutul secolului al XIX-lea, era o persoană cunoscută la trecerea dintre secolele XVIII și XIX. Despre activitățile sale comerciale și politice au fost scrise monografii și articole: cercetarea arhivistică ajunge să fie o sursă importantă pentru înțelegerea diferitelor aspecte din viața de zi cu zi a familiei sale.

Manuc Bey s-a născut în 1769, în orașul Ruse, Rusciuc în română (la acea vreme în Imperiul Otoman, acum oraș în Bulgaria), într-o familie de comercianți armeni: se căsătorește în 1794, dar, după moartea soției sale, la scurt timp se recăsătorește cu Mariam, fiica unui bogat armean. Din această căsătorie se vor naște șase copii: doi băieți și patru fete.

După moartea prematură a tatălui său, Manuc a preluat afacerea familiei. În numeroasele sale călătorii la Constantinopol, reușește să acumuleze bogății considerabile: orașul Ruse devine cel mai important centru comercial la sud de Dunăre, pe drumul, care leagă Constantinopolul de Transilvania.

În 1806, după începerea războiului ruso-turc din perioada 1806-1812, Manuc ajunge la București, după o scurtă perioadă de refugiu în Transilvania. În a doua jumătate a aceluiași an începe construcția hanului, inovatoare, din punct de vedere arhitectural, ce nu trebuia să fie ca o fortăreață, ci o Curte domnească.

Acesta este momentul, când Manuc începe să se debaraseze atât de ruși, cât și de otomani, obținând din asta cel mai mare posibil beneficiu economic. În ciuda faptului evadării sale din Constantinopol, lui Manuc îi sunt încredințate aprovizionarea armatei, plata salariilor, întreținerea cetăților Dunării și continuarea negocierilor cu rușii. Puțin mai târziu, Manuc era mediator între Armata Imperială rusă și trupele otomane, deși reușea să gestioneze și aprovizionarea cu hrană a armatei ruse.

Delegat al turcilor, scăpat de la ei, doar pentru a da impresia că era o persoană persecutată, cel mai probabil agent al politicii imperiale ruse, Manuc a luat parte la negocierile din 1812 la elaborarea Tratatului de la București, între Imperiul Rus și Imperiu Otoman, care s-au desfășurat chiar la hanul său din București.

Pacea, încheiată între 16 și 28 mai 1812, cu pierderea teritoriilor, ce au fost în posesia otomanilor, a provocat la Istanbul o mare indignare, susținută abil de către agenții lui Napoleon I, împăratul Franței, care se pregătea să înceapă campania împotriva Rusiei.

După tratatul, pentru care a fost acuzat de trădare de partea turcă, părăsește rapid Bucureștiul și numeroasele sale afaceri: se mută pentru o scurtă perioadă la Sibiu și imediat după, în 1815, în Basarabia, care deveni o provincie a Rusiei, unde el cumpără o proprietate la Hâncești, cu 300.000 lei de aur.

Distanța mare îl împiedică să obțină toate beneficiile de la hanul său, așa că decide să-l vândă: moare înainte de a găsi un cumpărător, în circumstanțe incerte, la 20 iunie 1817, probabil din cauza unui accident, căzând de pe cal, potrivit altei versiuni, a fost ucis de otomani. El a fost înmormântat sub porticul Bisericii Armene din Chișinău, o biserică care, la vremea respectivă, o finanța masiv. Manuc Bey a trăit doar 48 de ani.