Căpșunele, mon amour

E timpul căpșunelor: culoarea, aroma inconfundabilă, gustul, le fac un fruct foarte apreciat. des folosită în bucătărie, în stare proaspătă, cu zahăr și lămâie sau câteva picături de oțet balsamic, în înghețate, șerbeturi și piureuri. La fel, în gemuri și jeleuri. Ca să nu mai vorbim de prăjituri și torte, dar și de mâncăruri sărate, precum risotto.

Planta de căpșun își derivă numele din termenul latin fragrans (parfumat), în virtutea aromelor, răspândite de fructe. O particularitate sunt fructele care, spre deosebire de celelalte, au semințele situate pe suprafața exterioară și nu în interior. Lăsăm la o parte nenumăratele virtuți sănătoase: este de ajuns să știm că ele îmbunătățesc starea de spirit, datorită proprietății stimulării producției de serotonină și melanină în organism.

Acest fruct are o lungă istorie, menționată chiar și în Biblie. În Roma antică era considerat un afrodiziac: în Evul Mediu, datorită formei și culorii, a început să fie numit "fructul inimii", ca o mâncare, capabilă să calmeze pasiunile iubirii. În secolul al XVII-ea, căpșuna devine fructul iubit atât de Shakespeare, care îl numise "mâncarea zânelor", cât și a lui Luigi al XIV-ea, Regele Soare al Franței. O primă tehnică de cultivare a plantelor a fost aplicată chiar de grădinarii săi, care au înlăturat soiurile sălbatice din pădure, pentru a le replanta în grădinile din Versailles. Aplicarea acestei metode a rămas neschimbată până la începutul secolului al XVIII-ea, dar, odată cu sosirea speciilor non-europene, a început ciclul complet de cultivare.

Căpșunele, pe care le vedem astăzi, cândva nu au existat: exact în 1766, în Franța, prin încrucișarea a două specii sălbatice americane, se născu căpșuna modernă, cea cu fructul "mare".

Fructele sunt prezente aici, în Moldova, la tarabele piețelor, începând din luna mai, adesea fiind de origine străină: nu prea mari, foarte proaspete, strălucitoare, roșii și turgide (umflate). Gustul, în multe cazuri, însă, nu are nimic de-a face cu gustul natural al căpșunelor, crescute în grădina proprie, ca să nu mai vorbim de gustul mai delicat al fructelor mai mici, numite în mod obișnuit căpșune sălbatice.

Având în vedere caracteristicile particulare ale absorbției și păstrării pesticidelor, se recomandă alegerea căpșunelor de origine biologică, deaceea înainte de cumpărare ar fi bine să cunoaștem originea lor. Deoarece căpșuna este un fruct delicat, dacă ar proveni din țări îndepărtate, aceasta ar fi fos tsupusă, cu siguranță, unor procese grele de conservare chimică.

Pentru a vă bucura la maximum de aceste fructe delicioase, vă oferim câteva sfaturi mici:

1) Căpșunele sunt fructe sezoniere: sunt recoltate din mai până în iunie.Având în vedere cererea, producția moldovenească nu este încă suficientă, pentru a se dezice de importul lor. Alegeți întotdeauna fructe autohtone, dar cu mare atenție:  în unele cazuri, a fost raportată prezența nitraților anume în cele autohtone, comparativ cu cele importate. Dar cum să le deosebim? Cu ajutorul unui instrument mic, care poate fi achiziționat în magazinele din Moldova.

2) Alegeți soiurile potrivite: nu vă lăsați tentați de culoare sau mărime, cei din marketing știu că cumpărăturile se fac adesea cu ochii, așa că  propun cumpărătorului fructe foarte mari și de o culoare roșu intens. Dar, fără nici un gust.

3) De ce să nu le cultivați? Poate chiar și la balcon: doar câteva trucuri sunt necesare pentru a crește căpșuni. Ce este mai plăcut, decât savurarea unui fruct, crescut personal, pe care tocmai l-ați rupt de pe plantă și care, prin urmare, are un gust unic?

4) Compuse în principal din apă, căpșunele sunt sensibile la formarea mucegaiului și deteriorarea prematură. Se recomandă de a le consuma în câteva zile de la cumpărare, în caz dacă nu ar fi posibil să se recurgă la metodele tradiționale de conservare, cum ar fi compoturile, uscarea sau înghețarea.

Vorbind de uscare, vă împărtășim un mic secret.

Făina de căpșune: se taie căpșunele în felii subțiri, se lasă să se usuce în cuptor la o temperatură de 50 ° C. Când vor fi complet deshidratate, se pot păstra într-un recipient metalic sau se amestecă, până se obține o făină, care se adaugă în prăjituri și deserturi. De asemenea, chiar și pentru a presăra unele mâncăruri sărate.