Olivier sau salata rusă

Dacă salata rusă nu v-a înnebunit niciodată, există o explicație. Sau, mai degrabă un vinovat. Deoarece în adâncul acestor istorii, care merită să fie povestite, există într-adevăr un vinovat și se numește Vladimir Ilici Ulianov, Lenin.

Dar totul la timpul său. Istoria acestui fel de mâncare este complicată și incertă: este dificil să se stabilească adevărul despre un fel de mâncare, care are o istorie la fel de confuză ca și rețeta sa și care, de-a lungul anilor, și-a schimbat aproape toate ingredientele.

O confuzie ulterioară o mai crează și numele: în Italia se numește salată rusă, dar o dată cu trecerea frontierelor își schimbă numele. În Lituania, de exemplu, o numesc salată albă, în Germania și Danemarca este salata italiană.

Și în Rusia? Amestecul rece, acoperit cu maioneză, poartă numele inventatorului său.Dacă pare prea complicat, imaginați-vă că prima salată rusă din istorie probabil că nu era cu adevărat rusă. Și dacă să fim mai preciși, nici măcar nu era o salată.

Încercați, însă, pentru un moment să uitați de cartofii fierți și salam, inevitabilii castraveți murați, ouăle fierte și mazărea, morcovii fierți, pentru a da o notă de culoare, toate tăiate  cubulețe mici, și maioneza industrială abundentă.

Salata rusă nu este aceasta și nici măcar nu este numită "rusă", ea inițial a fost numită în numele lui Lucien Olivier, un bucătar belgian sau francez, care deținea cel mai renumit restaurant al bucătăriei de lux franceze de la Moscova, "Ermitaj", din anii 1860.

Restaurantul era la fel ca un adevărat restaurant francez, iar simbolul casei era salata Olivier.

Dar cum arăta salata non-comunistă? Era pregătită din carne de vânat (ieruncă de munte, rudă cu fazanul), limbă de vacă, crustacee, acoperite cu jeleu și maioneză, pe atunci necunoscută în Rusia, adăugând, în scopuri decorative, cartofi, trufe, murături, ouă și caviar . Rezultatul era complet diferit de salata rusă actuală.

Se spune că Olivier l-a văzut pe unul dintre clienții săi amestecând toate ingredientele cu sosul, distrugând designul elaborat al mâncării. Supărăcios, la fel ca majoritatea bucătarilor, Olivier a servit mâncarea, în următoarele zile, în versiunea "amestecată". A fost un succes extraordinar și neașteptat: într-o perioadă scurtă de timp deveni cea mai solicitată mâncare a capitalei rusești (pe atunci Sanct Petersburg) și a banchetelor oficiale, cum ar fi nunta lui Ceaikovski sau cea în cinstea lui Dostoievski, devenind mâncarea simbolică a restaurantului, până la închiderea sa, în 1917, după Revoluție. Olivier, dezorientat, nu a dezvăluit niciodată secretul rețetei sale și, după moartea sa, nimeni altcineva nu l-a putut reproduce, chiar dacă toate ingredientele erau cunoscute.

După revoluția rusă din 1917, influența franceză în bucătărie nu mai era văzută atât de favorabil, iar cele mai scumpe ingrediente deveniseră limitate. Și tocmai din cauza revoluției socialiste (și, prin urmare, a lui Lenin), o mâncare pentru bogătași, bogată în apreciata carne de pasăre sălbatică, s-a transformat  într-o mâncare proletară, adaptată gurilor poporului cu secera și ciocanul în mână.

Versiunea sovietică includea carnea de pui în loc de carnea de vânat și morcovii rași în loc de crabi. Caviarul, capperii și murăturile au cedat locul pentru mazărea conservată. Din mâncarea originală, până la urmă, au rămas practic numai cartofii și maioneza, acum unul dintre sosurile preferate ale rușilor.

De atunci, salata a devenit un fel de mâncare, simbolul epocii și, ulterior, s-a răspândit în întreaga lume cu numele de salata rusă, ultimul relict al Revoluției din Octombrie.