Chișinău, ideea lui Carol Schmidt

Este un obicei straniu, aici, la Chișinău, care se referă la denumirea sau redenumirea unor „străzi” în cinstea persoanelor, când sunt încă în viață. S-a întâmplat în urmă cu câțiva ani cu marele compozitor moldovean, Eugen Doga, în cinstea căruia a fost redenumită prima stradă pietonală din capitală, înainte dedicată politicianului Alexandru Diordiță.

Același lucru s-a întâmplat și cu mulți ani înainte, mai exact în 1902, cu Carol Schmidt, cel mai longeviv primar al orașului Chișinău. Orășenii au cerut ca o stradă să-i poarte numele și s-a decis să fie vechea stradă Gostinnaia, unde locuia Carol Schmidt, actuala stradă Dosoftei, fosta Varlaam un timp.  Ca mai apoi, să fie repede uitat.

Casa, situată la intersecția acestei străzi cu strada Mihai Eminescu, era modestă: își putea permite mult mai mult, dar acest lucru reflecta modul său de a fi.

Chișinăul la acea vreme era un „oraș plin de noroi”: nu exista nimic, nici lumină, nici alimentare cu apă, nici transport, nici măcar clădiri pentru principalele instituții ale statului.

Carol Schmidt avea idei clare asupra obiectivului său: schimbarea vieții Chișinăului, modificându-i aspectul, printr-o planificare urbană și estetică a orașului. În persoana lui Alexandru Bernardazzi, rechemat de la Odessa la invitația sa insistentă, noul primar va găsi figura determinantă, pentru a schimba fața și identitatea orașului.

Dezvoltarea unui plan urban pentru transformarea orașului se va efectua în diverse direcții: pe durata mandatului său de primar, au fost planificate drumuri și mari prospecte, clădiri noi și zone verzi. Străzile au fost pavate cu piatră, a fost introdusă iluminarea stradală cu felinare electrice (1886), a fost construită prima linie de transport public, tramvai tras de cai (1889), pe scurt, tot ceea ce era necesar, pentru a construi un oraș „european” modern, plin de teatre, restaurante și cafenele la modă, dar și de servicii, spitale, canalizări și, mai ales, apa, care trebuia să ajungă în casele tuturor orășenilor.

Transformarea Chișinăului era concretă, vizibilă tuturor: noile lucrări, create de Bernardazzi, au început să producă efectul dorit, iar orașul semăna tot mai mult cu o capitală modernă europeană. În scurt timp, a fost deschis primul Muzeu de Istorie și Parcul Central al orașului care, cu un elegant gard din fontă, comandat și adus de la Odessa, arăta foarte frumos. Era un oraș, care devenea din ce în ce mai confortabil și chiar festiv: seara, autoritățile organizau concerte cu participarea orchestrelor și a grupurilor folclorice.

La acea vreme Chișinăul era un oraș multietnic și Schmidt considera, că este importantă menținerea toleranței în societate, permițând construirea de capele grecești și armene, sinagogi evreiești, fără a uita de locuitorii autohtoni din Basarabia.

Dar, între timp, ceva se schimba. Primul episod de antisemitism a avut loc în aprilie 1903, chiar la Chișinău: în timpul pogromului, aproape 50 de evrei au fost uciși și au avut loc violențe, fără ca autoritățile țariste să intervină. Schmidt și-a dat demisia, în semn de protest, donând o sumă considerabilă pentru a ajuta spitalul evreiesc, unde erau localizate victimele acțiunii antisemite. Casa lui Carol Schmidt deveni, la acea vreme, un loc de refugiu pentru zeci de oameni săraci, fapt relatat de medicul comunității evreiești, Moisei Sluțki, în memoriile sale.

Pogromul împotriva evreilor a fost ultima picătură, care a făcut să se reverse paharul: el, care făcuse atât de mult pentru europenizarea orașului, nu și-a putut imagina că aici locuitorii ar putea avea o „mentalitate atât de sălbatică”. Carol Schmidt a continuat să lucreze ca magistrat, ocupându-se de lucrări caritabile până la moartea sa, la 9 martie 1928. El a fost înmormântat în cimitirul armenesc al capitalei, dar mormântul său nu a fost păstrat și locul înmormântării rămâne până în prezent necunoscut.

Carol Schmidt a oferit Chișinăului chipul modern: a fost primul reformator, „cel mai bun primar, pe care Chișinăul l-a avut vreodată”, corect și generos, care nu tolera corupția și era cu adevărat în slujba cetățenilor și a orașului, oferindu-le o viață mai bună într-o capitală europeană.

Astăzi, în numele său, este numită o stradă, într-o suburbie a capitalei, fără mare importanță. Lipsa recunoașterii corecte și aprecierii a lui Carol Schmidt rămâne cea mai importantă datorie, pe care orașul trebuie să o plătească acestui mare om și reprezintă o rușine pentru toți politicienii, care s-au succedat din ziua Independenței până astăzi, pentru că nu au făcut-o încă.