Produse alimentare și vinuri22 octombrie 2019

Galbenul, cea mai frumoasă culoare a toamnei moldovenești

Gutuia, simbolul pământului natal

Galbenul, cea mai frumoasă culoare a toamnei moldovenești

Gutuia s-a asociat mereu cu căminul, căldura, familia unită. Pe vremuri, cei ce erau departe de casă, pentru a alina dorul și tristețea, erau cu gândul la aroma nebunatică a gutuilor galbene din fereastra casei părintești, știind că dincolo, înăuntru, se afla un suflet drag, care îi aștepta mereu acasă.

Gutuia este un fruct de toamnă, foarte des subestimat, un produs destul de rar de găsit în supermarket, cel puțin în Italia, spre deosebire de Moldova, unde ea e considerată un aliment tradițional.

Gutuia, acest tip de măr, cu un aspect ciudat și un gust nu deosebit de plăcut, dă tot ce este mai bun după o gătire atentă și, în deosebi, asociată cu dulceața zahărului.

În genere vorbim despre gutuie ca despre un fruct uitat: în ciuda faptului că are un trecut cu adevărat legendar, acest fruct trăiește un prezent, din păcate, mult mai puțin interesant. Printre cele mai vechi plante fructifere cunoscute, cultivată acum 4000 de ani de către babilonieni, adusă din Est și care a ajuns în Grecia încă din secolul al VII î.Hr., a debarcat în Italia numai în secolul III î.Hr.

În mitologia greacă era fructul, consacrat Afroditei, simbol al iubirii și al rodniciei, era dăruit femeii iubite ca un angajament de iubire, Plutarh însuși spunea cum în Sparta, prin decretul lui Solon, era obligatoriu pentru noile soții să mănânce o gutuie, înainte de patul matrimonial.

Utilizarea conservării fructelor provine de la grecii antici: făcându-le să fiarbă încet cu miere și apă, ei observară cum amestecul se solidifica în timpul răcirii, descoperind astfel acțiunea pectinei.

Acest fruct a fost unul dintre primele produse, pe care popoarele antice l-au folosit pentru conserve, și care, de fapt, încă și astăzi este folosit la prepararea gemurilor, dulcețurilor. nectarurilor, marmeladelor, compoturilor.

Gutuia are un conținut foarte ridicat de pectină, polizaharidă, care este esențială pentru îngroșarea compoturilor din fructe, este suficient să adăugați o gutuie întreagă la un kilogram de fructe de orice soi, pentru a obține un produs final de o consistență corectă, fără utilizarea altor produse de gelatinizare.

Nu este întâmplător, că cuvântul marmeladă, pe care îl folosim astăzi, derivă din marmelo în portugheză, numele lusitan al gutuii, amintindu-ne de timpurile, când acest produs era făcut, aproape exclusiv, din gutui.

La pregătire este tradițional să se utilizeze cazanul de cupru, care conferă produsului caracteristici organoleptice superioare. Gutuia fiartă este excelentă pentru prepararea prăjiturilor și torturilor: fiind foarte bogată în pectină, este cea mai potrivită pentru prepararea jeleurilor și a gemurilor. Conținutul obținut, numai din acest fruct, se numește cotognata (jeleu de gutui).

Gutuia este un concentrat de proprietăți și ajută, mai presus de toate, la bunăstarea cardiovasculară și gastrointestinală, pe lângă faptul că este un mare aliat al sistemului digestiv și un remediu natural împotriva constipației.

Are puține calorii, dar este bogată în minerale, în special în calciu și potasiu. Principalele avantaje ale gutuii provin, însă, din conținutul ridicat de fibre, în special pectină, mucilagii și taninuri.

Fructele sunt recoltate în octombrie, când sunt coapte și au o culoare caracteristică galbenă intensă. Cu cât sunt mai mult lăsate să se maturizeze pe copac, cu atât sunt mai bune. Sunt fructe delicate și ușor deteriorabile.  

Carlo Policano / Svetlana Moțpan

Ultimele știri

Sorry, there are no translated news-articles in this Archive period.

International editions:   Italiano | English | Russian | Română