Ștefan al III-lea cel Mare - Partea II

Ștefan a fost rănit de o schijă de grenadă, în timpul atacului asupra Chiliei din 1462: rana, ce nu a mai fost vindecată, s-a agravat în 1486, în bătălia de la Șcheia. Lezarea l-a determinat pe Ștefan să se înconjoare de medici și vindecători, cum ar fi genovezul Barbero (1468) sau venețianul Matteo Muriano (1502).

În 1503, starea de sănătate a suveranului, ce suferea de podagră, cu un picior și mâinile paralizate, s-a înrăutățit: la 9 noiembrie, regele Ungariei Ladislau al II-lea Jagello scria către Doge de Veneția că „voievodul Moldovei suferea de un rău vechi". La 30 iunie 1504, la Suceava, medicii au încercat să cauterizeze rana la picior, dar operația a slăbit puterile suveranului, ce nu mai era tânăr, și el a murit în dimineața zilei de 2 iulie 1504.

Fiind un politician clarvăzător, Ștefan cel Mare a făcut legături strânse cu statele interesate de lupta împotriva Imperiului Otoman, cum ar fi Republica Venețiană. În acest context, a fost trimisă cererea de ajutor militar către guvernul Veneției, (Serenissima) (1476), care a fost apoi aprobată.

În același an, Doge Vendramin a ordonat lui Emanuele Gerardo să meargă în Moldova, pentru a-i oferi domnitorului asigurarea sprijinului din partea Veneției: misiune diplomatică, care a durat patru luni, în care s-au colectat informații despre situația din zonele dunărene și despre armata Moldovei. Pentru prima dată se stabilește o relație directă între Republica Venețiană și Principatul Moldovei.

În anul 1502 este raportată prezența în Moldova a lui Matteo Muriano, medic, trimis de Doge Leonardo Loredan, pentru a avea grijă de sănătatea domnitorului și pentru a strânge informații despre situația politică și relațiile existente cu țările vecine.

Medicul, într-una din corespondențele sale cu Veneția, scria că Ștefan cel Mare „este un om foarte înțelept, demn de laudă, iubit de supușii săi pentru că este îngăduitor și corect, arată bine la trup, pentru vârsta sa, în ciuda faptului că este chinuit de această meteahnă, și eu sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o ușurare”. Interesante sunt evaluările medicului asupra potențialului economic și militar al Moldovei și al locuitorilor acesteia: „Supușii sunt toți bărbați curajoși, agili, mai potriviți la război, pe câmpurile de luptă, decât acasă, pe perne. Domnitorul dispune de 60.000 de oameni viteji, inclusiv 40.000 de călăreți și 2.000 de soldați pedeștri. Țara este fertilă, frumoasă și bine așezată, plină de animale și alimente, cu excepția untdelemnului. Grânele sunt semănate în aprilie și mai, iar în august și septembrie se fac vinuri similare cu cele Friuli. Pășunile sunt foarte bune. 100.000 de cai ar putea fi crescuți pe aceste pământuri”.

De remarcat sunt analizele, referitoare la poziția strategică și avantajele, pe care Veneția le-ar putea avea dintr-o alianță cu această țară: „De aici se ajunge până la Constantinopol în 15-20 de zile, de aceea  reamintesc, cu toată supunerea Înălțimii Voastre, că de aici s-ar putea  ataca flancurile acestui perfid sultan turc. Mărturiile  unor oameni de încredere și vrednici comercianți din Constantinopol spun că turcii se tem atât de Ștefan cel Mare, cât și de creștinii, care ar putea ajunge aici prin Moldova".

Muriano a murit în vara anului 1503 în Moldova. Misiunea sa a avut meritul de a face cunoscută Moldova și greutatea personalității lui Ștefan cel Mare, în contextul relațiilor internaționale ale vremii: rapoartele sale politice despre situația din Dunărea de Jos și Europa de Est, deși bine documentate, aveau o simplă valoare informativă, întrucât Doge Leonardo Loredan, în 1503, a fost de acord să semneze pacea, pe care sultanul Bayezid al II-lea i-a propus-o cu un an înainte.

Dacă credința stă la baza acțiunii politice a lui Ștefan cel Mare, răspândirea mesajului creștin are loc prin înființarea de biserici și mănăstiri, mărturie a unei dezvoltări artistice, care nu a avut nicio egalitate în istoria Moldovei.

Sub impulsul lui Ștefan cel Mare, construcțiile religioase, un fel de „arhipelag monahal”, cu narațiunile lor picturale, sunt mărturie și sinteză a unei perioade artistice splendide, care a caracterizat istoria Moldovei între secolele XV și XVI, astăzi moștenire UNESCO.

Ștefan cel Mare a fost înmormântat la Mănăstirea Putna: turcii, după ce au reușit să cucerească Suceava, i-au furat corpul împreună cu spada. Corpul a fost returnat abia în secolul trecut, în timp ce sabia se găsește și astăzi la Istanbul, în muzeul Topkapî. Este venerat ca un sfânt de către Biserica Ortodoxă, care îi pomenește pe 2 iulie, în ziua morții sale.