Casa Mare

Astăzi gândurile mă poartă la casa părintească, la tot ceea ce simbolizează, la semnificație, sentimente, legături sufletești.

Casa Mare, piesă esenţială din ansamblul locuinţei tradiţionale moldoveneşti, care reprezintă mediul cultural, valorile estetice şi condiţia socială a fiecărei familii. Cea mai mare și frumos împodobită odaie din casele tradiționale, are multiple funcții: aici se cântă și se plânge, în ea se primesc oaspeţii la Hram, are loc înțelegerea de logodnă, referitor la căsătoria copiilor, în ea se îmbracă mireasa, când pleacă de acasă, are loc masa mare, se face cumătria copiilor, petrecerea în ultimul drum a unui membru decedat. În Casa Mare se păstrează cele mai scumpe lucruri ale familiei: haine de sărbătoare, bijuterii, zestrea pentru fetele, bune de măritat, sunducul cu țesături. Această odaie este decorată cu flori de busuioc, țigăncușe și gutuie galbene la geamuri.

Realmente Casa Mare este o carte de vizită a familiei, un simbol, un barometru al stării sociale, al timpurilor şi vârstei deţinătorilor ei. Casa Mare prezintă o încăpere deosebită, prin multiplele obiecte decorative, îndeosebi textile şi mobilier de lemn, ordonate după un anumit cod prin locul ce le este atribuit după tradiţie. Fiecare element este binevenit, purtând o anumită încărcătură plină de sens şi valoare comunicativă.  

Mai des întâlnită este masa dreptunghiulară, ovală sau rotundă, cu 1-2 sertare, cu picioare cilindrice, cu motive decorative incrustate, reliefate, acoperită cu o faţă de masă, ţesută din bumbac sau in, brodată manual cu „încheietură” la mijloc şi de jur împrejur cu colţuri croşetate. Pe vremuri la perete se punea un scaun dreptunghiular cu spetează (numit în unele sate oslon), aşternut cu un lăicer, care era pentru 4-5 persoane. Tot pentru odihnă servea şi laiţa (laviţa), pe care se aşeza zestrea sau sunducul cu pânzeturi albe. Sunducul, de obicei ornat modest cu desene tăiate, este acoperit cu o ţesătură decorativă.  

În decorul Casei Mari anumite scopuri funcţionale au ţesăturile, amplasate în anumite locuri - pe perete, ca aşternut pe paturi, scaune sau pe podea. Textilele constituie o parte importantă a zestrei fetelor şi sunt stocate de jos în sus după o anumită rânduială - de la cele utilitare spre cele decorative. Fiecare gospodină are ţesăturile sale, primite ca zestre sau confecţionate, cu ajutorul cărora îşi organizează Casa Mare, respectând tradiţia, codul esteticii populare. Obiectele nu repetă unul şi acelaşi desen sau culoare, prin această lume imensă de variaţii arta populară e bogată şi este un izvor nesecat de inspiraţie.

Împodobirea Casei Mari începe de la peretele unde se agaţă covorul cel mare, care joacă rolul de centru al compoziţiei. Un loc sacru din Casa Mare este ungherul de la răsărit, destinat icoanelor. Icoana se așează pe o policioară triunghiulară, partea de sus a icoanei fiind acoperită cu un prosop, care apoi se desface în două şi capetele se fixează pe pereții laterali. Poliţa se acoperă cu o perdea. Pe poliţă se pune o candelă, busuioc. Deseori ungherul, de sus până jos, este decorat cu textile albe de bumbac ori de mătase, ţesute, alese sau brodate. Albul ţesăturilor creează o atmosferă de linişte şi sacralitate, ele ne transmit dragostea, măiestria și hărnicia persoanelor, care le-au confecționat.

Pereţii decoraţi cu diferite prosoape: ţesute cu vrâste, iţate, cadrilate, brodate. Atrăgător şi impunător, prin numărul de ţesături, este aranjat colţul cu zestre, din care fac parte ţesăturile de bază, destinate împodobirii viitoarei case a noii familii: covoare, lăicere, păretare, ţoluri, plapume cusute manual, perne mari şi pernuţe mici, urmate de alte articole ţesute din bumbac, păstrate în lada pentru albituri (feţe de masă, prosoape, ştergare). 

În acest sens, Casa Mare se umple de o semnificaţie etică bine definită: ea simbolizează acel colţişor al sufletului, în care omul păstrează tot ce are el mai curat şi nobil. 

Actualmente, Casa Mare parţial îşi pierde identitatea, toate aceste frumoase tradiții pierd din semnificația și importanța lor. Întâlnim mai rar case mari tradiţionale.  Şi zestrea, cu toate tainele şi farmecul ei, nu mai joacă acelaşi rol de cândva, deoarece, în structura ei au intrat alte valori: banii, maşina, case deja construite, starea socială a părinţilor. 

Dacă ar fi știut sărmanele noastre măicuțe și bunice, că toată munca lor de-o viață, la care țineau ca la ochii din cap și cu care se mândreau, toate acele obiecte, care erau întreținute cu mare grijă, scoase la soare vara, aerisite, așezate la loc cu grijă, acuma nu mai sunt, practic, utile. Sunt doar amintiri, un simbol al fericirii dar şi al deznădejdii, legătura noastră de locul, unde ne-am născut, un Patrimoniu, ce trebuie păstrat și transmis urmașilor.