Locuri17 iunie 2025

Chișinău, orașul îndrăgostiților

Printre străzile capitalei, în căutarea romantismului și a visătorilor

Chișinău, orașul îndrăgostiților

Sunt oameni, care merg în căutarea unei atmosfere, a unui loc, a unui peisaj sau chiar a unui miros, capabile să trezească senzații infinite sau emoții profunde, pentru a le trăi împreună cu persoanele iubite. Îndrăgostiții în iubire, în schimb, doresc să viziteze locuri care, prin excelență, sunt dedicate iubirii.    

Este dragostea, plină de pasiune și adesea imposibilă, cea care ghidează acest itinerar scurt și unic în capitală, pentru a descoperi unele locuri sau povestiri, ce caracterizează din ce în ce mai mult capitala Chișinău ca "orașul îndrăgostiților". 

Și că asta nu este doar o imaginație, sau mult mai mult decât un simplu indiciu, este demonstrat prin faptul, că în luna februarie, în ajunul Sfântului Valentin, la inițiativa Inspectoratului General al Poliției, semafoarele de pe artera principală a orașului au arătat câte o inimă la semnalul roșu.  

O plimbare romantică prin aceste locuri, apusul de soare și apoi o cină cu lumânări aprinse: iată programa perfectă pentru o fugă amoroasă în cel mai romantic oraș din Moldova.  

Piața Marii Adunări Naționale

Inima capitalei, în apropierea căreia se află Grădina Publică și statuia lui Ștefan cel Mare, primul domnitor al Moldovei, care a luptat pentru integritatea țării și a marcat istoria ei. Acesta este unul dintre locurile "de cult", printre cele mai preferate de către îndrăgostiți: tinerii căsătoriți depun buchete de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare în semn de recunoștință și, ca și sub balconul Julietei și al lui Romeo din Verona, își jură iubire veșnică.  

Colțul străzilor Mihai Eminescu și Veronica Micle

Locul, prin excelență, a două destine unite pentru totdeauna de o dragoste tumultuoasă. Eminescu cunoaște dragostea vieții sale, poeta Veronica Micle, cu care începe o relație de dragoste, în ciuda faptului că ea era căsătorită și care apoi devine cel mai fidel admirator și susținător, cu mari influențe asupra activității sale literare.  Evenimentele vieții, combinate cu prejudecățile societății de atunci, influențează dragostea sinceră și pasională dintre cei doi. Din păcate,  sfârșitul urma să fie tragic. Legenda, foarte răspândită în aceste părți, spune că în fiecare seară, la miezul nopții, spiritele lui Eminescu și Micle se întâlnesc la intersecția celor două străzi, care le poartă numele, pentru a petrece toată noaptea împreună. 

Casa-muzeu "Aleksandr Pușkin", din strada Anton Pann

Marele poet și scriitor rus Aleksandr Pușkin are un loc aparte în  literatura universală, dar poate  nu toți cunosc, că el a fost trimis în exil în Moldova timp de trei ani, din 1820 până în 1823, chiar la Chișinău. Moldova a fost pentru Pușkin o ocazie de a cunoaște cultura țiganilor: în această perioadă de exil scrise  poemul "Țiganii", inspirat de frumoasa și tânăra țigancă Zamfira, pe care a  cunoscut-o în timpul călătoriilor sale frecvente în satul Dolna, și pentru care și-a pierdut mințile. Dragostea nu a durat mult și foarte curând s-a dovedit a fi imposibilă, chiar dacă era foarte intensă.  

Strada pietonală Eugen Doga

Pe strada pietonală, ce poartă numele compozitorului moldovean Eugen Doga, se află  o mică surpriză: dacă tot vorbim despre sentimente, este sculptura, numită "Iubirea veșnică", o imagine statică, o secvență a unei întâlniri între  doi îndrăgostiți,  așteptată de ambii.  

Monumentul întruchipează doi tineri îndrăgostiți: el nerăbdător așteaptă cu un buchet de flori lângă un felinar, în timp ce ea se îndreaptă spre el desculț, ținându-și pantofii în mână. Monumentul este opera de creație a tânărului sculptor Pavel Obreja. O imagine frumoasă.  

Acest tur scurt și romantic pe străzile orașului permite vizitatorilor, în același timp, să cunoască unele din acele locuri, care fac din Chișinău o destinație turistică interesantă din punct de vedere istoric și cultural.

Carlo Policano (traducere Svetlana Moțpan)

Ultimele știri

luni 01 septembrie
Vila Nazarov, exemplu de vilă urbană în Chișinău
Clădiri istorice, care trebuie salvate, moștenire pentru generațiile viitoare
joi 07 august
Cheile Bicazului – o spectaculoasă punte de legătură între Transilvania și Moldova, în partea centrală a Munților Hășmaș din Carpații Orientali
Aflate între stațiunea Lacul Roșu și satul Bicazul Ardelean, cheile fac parte din zona protejată...
joi 31 iulie
Valul lui Traian, "marele zid" al Moldovei
Pe urmele Imperiului Roman, când acesta s-a sfârșit pe malurile Dunării
luni 28 iulie
Biserica de Lemn, fără cuie
La porțile Chișinăului, un exemplu rar de arhitectură populară
miercuri 23 iulie
Peștera ,,Emil Racoviță", o cavernă demnă de Cartea Recordurilor Guinness
Pe locul 3 ca lungime dintre grotele de ghips din Europa, un loc încă întru totul de descoperit, și...
luni 21 iulie
Buncărul și bazele sovietice: locurile abandonate ale comunismului
Fantasmele imperiului, ceea ce a rămas din puterea Uniunii Sovietice în Moldova
vineri 18 iulie
Râul Răut, mult mai mult decât un simplu curs de apă
Leagănul civilizației, "marele loc uitat" al acestei Țări
joi 17 iulie
Un lac în formă de inimă, aici în Moldova
Veniți cu noi să descoperim împreună acest loc foarte special
miercuri 16 iulie
Cetatea Soroca: Castel del Monte al Moldovei
Ce este de fapt: o cetate construită pentru a apăra un teritoriu sau un simbol ezoteric?
luni 14 iulie
Castelul de Apă, santinela elegantă a orașului
Un monument de arhitectură industrială, rodul geniului Alexander Bernardazzi
International editions:   Italiano | English | Russian | Română