Râul Răut, mult mai mult decât un simplu curs de apă

Râul Răut este cea mai lungă cale de navigație internă din Moldova, cu timpul devenită o realitate marginală.

Se revarsă în râul Nistru și este cel mai mare afluent de dreapta, cu o lungime de peste 286 km, de la satul Rediul Mare (Dondușeni) până la Ustia (Dubăsari).

Râurile din Moldova au o istorie veche și  pot fi ușor identificate: Prutul, de exemplu, era cunoscut în antichitate ca Pyretus, cursul de apă, pe care sciții îl identificau drept "fluviu furtunos", sau Nistrul, râul pe care vechii greci și romani îl numeau Tyras, de-a lungul traseului comercial de la Lviv la Crimeea, ale cărui cetăți mari, construite pe malul drept al râului, au fost păstrate până în prezent: Soroca, Bender, Cetatea Albă și Hotin (Ucraina).

Răut, "marele râu uitat", este, pe nedrept, o mare absență în gândirea și imaginația noastră colectivă. Totuși, există un imaginar.

De-a lungul secolelor, un punct de confluență al diferitor civilizații antice, zona  reprezenta o poziție extrem de strategică: Răutul o conecta cu majoritatea țărilor din centrul și nordul Moldovei, în timp ce Nistrul era și este cel mai important traseu comercial navigabil spre bazinul Mării Negre.

Unii cercetători cred că numele Răut derivă din cuvântul "râu": în istoriografie, primul citat este atestat în "Letopisețul Țării Moldovei" de Grigore Ureche  și într-un fragment al lui Misail Călugărul. Un loc de importanță strategică din vremea lui Ștefan cel Mare, ,,...acest râu a văzut armate,  confruntându-se și  luptând cu înverșunare pentru această linie de graniță...,, așa cum descrie Miron Costin în "cronica" sa.

Pentru marea majoritate, Răutul este cunoscut doar ca parte centrală a complexului arheologic Orheiul Vechi, dar pe malurile sale se află și alte orașe, ca Bălți, Florești, Orhei, precum și sate riverane, și peisaje pitorești, care odată se agățau de malurile râului.

Dar care a fost exact momentul, în care Țara a permis ca o zonă geografică centrală să devină marginală? Nu există un moment precis, un moment identificabil, de când s-au schimbat sorțile pentru acest râu.

Sovieticii au fost primii, care au încercat să distrugă râul Răut și ecosistemul său. În ultimele decenii, omul a adus râul într-o stare deplorabilă, prin drenarea masivă a terenului, pentru a-l transforma în teren agricol. Prin urmare, zonele umede, care au fost filtre naturale, au dispărut, iar funcția de auto-purificare a râului a scăzut drastic.

Mlaștinile de stuf, care găzduiau diferite tipuri de animale și păsări, au dispărut. Există mai puțin pește, atât în număr cât și în specii, deși în ultimii ani pescarii satelor învecinate își puteau hrăni familiile din pescuit. Multe instalații mini-hidroelectrice au fost construite pe Răut, de exemplu în Căzănești, raionul Telenești, dar nici una din ele  în prezent nu funcționează.

O altă problemă o reprezintă calitatea redusă a apei, poluată prin deșeurile prezente de-a lungul întregului curs, de la sursă la Nistru: această tragedie poate fi întreruptă, numai dacă oamenii vor înțelege importanța  ecosistemului și potențialului său pentru ecoturism.

Promovarea atracțiilor turistice ale bazinului râului Răut, constituit, în principal, dintr-un peisaj semi-sălbatic, cu roci uriașe, lustruite de apele râului și  diguri sinuoase, care marchează drumul spre orizont, ar putea duce  în viitorul apropiat la un turism de tip "naturalist", potrivit pentru aceste locuri.

Și dacă există un lucru cert,  e acela că, astăzi râul Răut și micii săi afluienți, sinuoși ca firul  Ariadnei, nu sunt niciodată ape limpezi,  reprezintă "marele loc uitat" al acestei Țări.