Valul lui Traian, "marele zid" al Moldovei

Conceptul de "frontieră" ne permite să înțelegem sensul și valoarea, care i-au fost atribuite în epoca romană.

Termenul limes roman în latină avea un înțeles dublu: inițial se referea la drumurile militare, înființate în apropierea granițelor, mai târziu fu folosit pentru a indica fortificațiile ridicate, cu scopul de a proteja aceleași drumuri, ajungând astfel la dobândirea unei dimensiuni geografice și administrative, și indicând întregul teritoriu al provinciilor de frontieră.

Limes-ul dunărean, de fapt, nu ar trebui să fie înțeles exclusiv cu un sens militar sau ca o linie de graniță a Imperiului Roman: era, de asemenea, un loc de întâlniri și de schimb, un "pod" între civilizații, o rețea de relații umane și comerciale.

"Vallo" este un sistem de fortificații, care se găsesc, practic, în toate teritoriile de la granițele Imperiului Roman și, prin urmare, și în Europa de Est, inclusiv România, Moldova și Ucraina: partea "moldovenească" a Valului era constituită din ziduri de pământ (bastioane), cu palisade din lemn pe partea superioară și un șanț pe partea exterioară.

Deși numele identifică inechivoc paternitatea, atribuția acestui imens bastion este în continuare dezbătută, cu puncte controversate și cercetări arheologice, care nu au fost încă efectuate, pentru a putea dizolva ultimele îndoieli.

Rămășițele acestor fortificații în Moldova cuprind atât malurile cât și palisadele: cele două trăsături rămase din Valul lui Traian se disting în "Inferior" și "Superior".

Valul lui Traian Inferior este datat în jurul secolului al III-lea și se crede că a fost construit, cel puțin parțial, de către regele vizigot Athanaric, deși unii cercetători pun la îndoială această teză, și cred că a fost construit exclusiv de către romani, deoarece dimensiunile enorme au implicat o tehnică de construcție și resurse umane și materiale considerabile, pe care barbarii nu le posedau.

Această secțiune se întinde pe o suprafață de aproximativ 126 km: începe în satul Vadul lui Isac din raionul Cahul, lângă Prut, intră pe teritoriul Ucrainei și se termină în apropierea Limanului Sasic, lângă orașul Tatarbunar.

Istoricii identificară, în general, porțiunea cu trei părți: prima, de aproximativ 34 km, se întinde de la satul Vadul lui Isac până la satul Tabaky, în apropierea lacului Ialpuh. Această porțiune se caracterizează prin existența unei berme (pas sau perete, care este construit la baza unui dig, pentru a preveni prăbușirea)- este partea, care a fost atent aranjată și menținută cel mai bine. A doua parte este situată între lacurile Ialpuh și Katlabuch: aceasta diferă de prima parte prin lipsa  bermei. În cele din urmă, a treia parte, care este situată între lacurile Katlabuch și Sasic.

A doua fortificație, Valul lui Traian Superior, a fost construită, cel mai probabil, pentru a apăra  frontiera de invazia  Hunilor. Este atribuită tribului Grutungi sau Greutungi, un popor gotic, care a locuit în stepele Mării Negre între secolele III și IV, și care  devine anterior faimos cu numele de Ostrogoți, în strânsă legătură cu Tervingii, un alt trib gotic, care a populat malul de vest al Nistrului.

Această fortificație se întinde peste 120 km de la orașul Leova, de pe râul Prut, până la satul Chițcani, în jurul râului Nistru.

Crearea acestei zone neutre a devenit necesară odată cu înființarea noii provincii dacice, care a sporit considerabil importanța regiunii atât de mult, încât pentru a crește necesitatea de a consolida zona de frontieră la nord de locul, în care Dunărea se varsă în Marea Neagră.

În timpul puținelor săpături preventive efectuate, s-au găsit monede romane, datând din anii III și IV d.Hr., în practică perioada de la Dioclețian la Constanțiu al II-lea, împărați, care au acordat o mare atenție întăririi graniței nordice a Dunării.