Mănăstiri stâncoase, arhitectură ascunsă

În general, suntem obișnuiți să asociem arhitectura, arta construirii clădirilor, cu ceva care crește, care se află între pământ și cer.

Dar există și o arhitectură care excavează, care nu adaugă, dar scoate, scăzând "superfluul": este o arhitectură ascunsă, care se îmbină cu peisajul, ce este "înăuntru", dar din acest motiv nu e mai puțin importantă și spectaculoasă.

Această formă particulară de arhitectură, cu caracteristici "constructive", diferite de cele tradiționale, efectuată de-a lungul zidurilor stâncoase, exploatând uneori peșteri și cavități naturale, este reprezentată de mănăstirile stâncoase, prezente pe întregul bazin al râului Nistru și al afluenților săi. De un interes deosebit, atât din punct de vedere istoric și arhitectural, cât și din punct de vedere al peisajului, aceste artefacte sunt adesea plasate în locuri foarte sugestive.

Situate una de cealaltă la o distanță acceptabilă, pentru un om, o zi de mers pe jos, aceste locuri constituie o mica rețea de comunicare, pe aproape 250 km de teritoriu, pe care râul Nistru îi străbate până la Marea Neagră, ce coincide cu vechea cale comercială.

Acest sistem de comunicare monahală, folosit de pelerini în drum spre Palestina, între sec. XVI și XVII, a funcționat continuu până la începutul secolului al XX-ea. După instaurarea regimului comunist, complexele sacre, prezente în zona râului, au fost supuse metodic unei distrugeri, aproape până la dispariția lor totală.

Pentru a înțelege mai bine importanța acestor artefacte, situate în zona în cauză, printre cele mai bogate în Europa după număr, este necesară extinderea analizei pe întregul bazin hidrografic al Mării Negre.

Rolul râului în acest sistem este evident, deoarece cele mai multe peșteri sunt situate în regiunea muntoasă a Dobrogei, în curbura Carpaților și în bazinul central al râului Nistru și afluentului său, Răut. Având în vedere predispoziția naturală a locurilor, trebuie subliniat faptul, că spațiul dintre Prut și Nistru a fost o barieră naturală între  popoarele din est și cele din vest.

Organizarea lor prezintă o capacitate rațională de a se adapta la morfologia teritoriului, evidentă, de exemplu, în distribuirea căilor și în exploatarea înțeleaptă a aceluiași material excavat, pentru a crea structuri în ziduri și scări.Din punct de vedere tehnologic, unele habitate stâncoase prezintă sisteme elementare, dar eficiente, de colectare a apei, uneori cu soluții ingenioase.

Aceste schituri și mănăstiri, situate în locuri izolate, și care nu sunt ușor accesibile călătorilor, prezintă diferite faze cronologice ale mediilor, simple și libere de orice pictura în pereți, dar cu prezența unor cruci "scrijelite" și a unui pat, cioplit în acelaș perete, nișe mici pentru lămpi cu ulei sau pentru icoane, și obiecte pentru viața cotidiană.

În prezent, în ceea ce privește teritoriul Republicii Moldova, nu există nici un studiu sistematic sau un recensământ arheologic complet al locurilor rupestre, un obiectiv, care trebuie atins în viitor, pentru a aprofunda cunoașterea acestor medii și a încerca să se înțeleagă relația lor cu fenomenul eremitic.

Aceste spații sunt o mărturie extraordinară a culturii religioase și nu numai: un muzeu, împrăștiat pe întreg teritoriul, astăzi într-o stare vinovată de abandon, din acest motiv demn de atenție și protecție reînnoită, de asemenea, în scopul unui turism, spre care cerințele contemporane par să fie, din fericire, înclinate.

Întreținerea și restaurarea, precum și reamenajarea și îmbunătățirea locurilor și a acelorași trasee, odată călătorite de pelerini, este o datorie prioritară.

Importanța mănăstirilor rupestre, din punct de vedere turistic, este evidentă. În prezent, nu a fost efectuată nici o evaluare esențială a acestor monumente, pentru a fi implementată în dezvoltarea industriei turismului național.