Dragostea în timpul războiului

Există un fir subțire, aproape invizibil, care leagă Italia de Europa de Est, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, care depășește acele vieți, sfâșiate de război și tragedie.

Evenimentele unei adevărate istorii, despre care se știe încă puțin, negată cu fermitate de către autoritățile italiene, care se referă în special la soldații "dispersați" în timpul conflictului,  dispăruți în Rusia, adică cei, a căror moarte nu este sigură: "... Ar fi numeroși. Pe scurt, cei care ar fi decis să rămână ", a scris Pino Scaccia în  "Lettere dal Don".

Dar cine sunt acești italieni, dispăruți în neființă? Este vorba despre supraviețuitorii retragerii tragice, mai probabil bărbați, aflați la marginea morții, salvați de iubirea unei băștinașe sau de compasiunea unor grupuri de oameni.

Este foarte dificil de crezut că cineva să mai fi rămas în viață, dat fiind numărul de ani trecuți de la acele evenimente.

Pentru Franco La Guidara, autorul romanului "Ritorniamo sul Don", publicat în 1963, martor ocular al episoadelor, ce se referă la această povestire, există multe semne de întrebare: "În august 1960, am întâlnit mulți foști soldați, retrași în Ucraina. Am sute de fotografii, care dovedesc asta. Cu obiectivitate și claritate am scris ceea ce am văzut și auzit în timpul călătoriei mele, dar guvernanții noștri nu au putut interveni în mod eficient. Dimpotrivă, ei au întâmpinat obstacole serioase, deoarece în Uniunea Sovietică, care era  sub regimul lui Hrușciov, domina încă furia stalinistă".

"I Girasoli", de exemplu, este un film, care abordează vicisitudinile soldaților italieni, ce făceau parte din ARMIR, și care, în campania rusă, au fost considerați dispăruți: în mod deliberat omite pasaje mici, care ar fi permis filmului să explice italienilor situația reală. Filmul, chiar și dacă controlat politic, marchează data primei denunțări publice a evenimentelor din campania ARMIR, încă până astăzi tabu.

Scopul filmului a fost însă mult exaltat: compromisul politic a câștigat și puțini au înțeles că, în spatele acestei producții internaționale, italo-franceză, cu actrița rusă Ludmila Savelyeva în rol principal și scenografia filmării lui David Vinițki în URSS, istoria,  care îi preocupă pe mii de italieni încă și astăzi, a fost blocată din start. Filmul nu lasă nici o urmă de îndoială în legătură cu prezența soldaților italieni, care au rămas în viață în Rusia.

Istoria oficială spune și continuă să spună că, în afară de soldații italieni din Rusia, care s-au întors în patria lor, există doar o listă a celor dispăruți, pentru că au murit în război, chiar dacă se știe că nucleul soldaților italieni ai ARMIR, oficial nu morți sau dispăruți, adică rămași în viată, este consistent.

Sunt istorii reale despre vieți paralele, colectate din corespondența italienilor, atrase de ruși și, prin propria decizie - nu din cauza pierderii memoriei, ca și în cazul personajului filmului- au rămas în Rusia și în afara hotarelor ei. Unii, ca și eroul, pe care Marcello Mastroianni îl joacă în filmul "I Girasoli", au fost folosiți împotriva Italiei.

Dar mai sunt și alte istorii. Multe istorii despre iubiri mari, dar și despre relații mai scurte. Dar total diferită este istoria, povestită de Vitalie Ciobanu, despre idila dintre bunica lui moldoveancă și un soldat italian, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Suntem la Florești, un oraș mic la nordul Moldovei, un punct de tranzit și o tabără pentru un regiment de soldați italieni, care participau la ofensiva germană din Europa de Est, în vara anului 1942. Tabăra italiană de la Florești nu era de dimensiuni mari, dar în sat era ceva din acea atmosferă, cunoscută în filmul "Mediterraneo" de Salvatores.

Ioana, învățătoarea din sat, l-a cunoscut pe tânărul locotenent pe nume Vincenzo, din Massa, oraș renumit pentru carierele sale de marmură. Cunoștința dintre cei doi decurgea într-o manieră detașată, filosofică. Apoi pasiunea a preluat și a durat întreaga perioadă de ședere a armatei în zonă. Întâlnirile lor pe ascuns, în lumina slabă a unei camere aproape întunecate,  trezeau în sufletul băștinașilor frica de necunoscut, dar și, în primul rând,  curiozitate.

Din păcate, istoria nu  avuse un sfârșit fericit.  Acea istorie amoroasă a lăsat doar câteva urme: șapte scrisori ale soldatului, trimise după plecarea contingentului. Ioana, rămasă în sat, era  poreclită "italiana". Apoi, la fel ca în numeroasele istorii de dragoste din acea perioadă, a rămas doar amintirea acoperită de o profundă nostalgie.