Antonio Canova a fost un sculptor italian foarte talentat, unul dintre cei mai renumiți din Europa și printre cei mai de vază reprezentanți ai neoclasicismului.
Suntem în anul 1761, Canova are doar patru ani, când tatăl său moare. Mama, după un timp, încheie o nouă căsătorie, care implică faptul că trebuie să lase copilul în grija bunicului său paternal și să se mute în casa noului soț la Crespano del Grappa.
Sensibilitatea copilului a fost profund deranjată de acest abandon: se spune că el alergase după mama sa, care se îndepărta de locul natal și că ea ar fi aruncat cu pietre, pentru a-l convinge să rămână în Possagno cu bunicul său.
Canova a fost încredințat îngrijirii bunicului său paternal Pasino, pietrar și sculptor local de faimă discretă. Pasino fusese un profesor eficace și predase tehnicile meseriei lui Antonio, care datorită naturii sale învăța cu ușurință și rapiditate. Din cauza greutăților, în care trăia familia, Antonio a fost nevoit să lucreze de mic copil: a lucrat într-o carieră de marmură și ca ajutor al bunicului său, care slujea ca zidar și grădinar la vila lui Giovanni Falier.
În casa lui Falier viața lui Antonio a avut un punct de cotitură: se spune că în timpul unei mese între nobilii venețieni, oaspeții senatorului Giovanni Falier, la Villa din Predazzo di Asolo, el a avut ocazia să-și exprime talentul.
În acea seară în bucătărie, din greșeală, a fost spartă sculptura de sticlă de Murano, ce trebuia să înfrumusețeze tortul: menajera, care văzuse deja cum micuțul Antonio lucra cu argila într-un mod superb, a cerut ajutorul lui și băiatul a modelat din unt un leu al Sfântului Marcu cu aripile întinse. Stăpânul casei fusese uimit să vadă această creație: la vârsta de doar unsprezece ani, Canova a putut să înceapă a lucra în studioul de sculptură al lui Giuseppe Bernardi-Torretti, care l-a introdus în lumea culturală venețiană.
Nu este dovedit, că istoria "leului de unt" este un fapt, care s-a întâmplat într-adevăr, dar, cu siguranță, sprijinul familiei Falier îi schimbase viața lui Antonio Canova și i-a permis să-și cultive înclinația spre sculptură, și să-și exprime talentul.
Până aici e povestea lui Antonio Canova. Leii au devenit mai târziu una dintre cele mai faimoase sculpturi ale maestrului, fiind prezenți chiar la monumentul funerar al Papei Clement al XIII-lea, în Bazilica Sf. Petru din Vatican: ei reprezintă alegoric puterea și protejează ușa care permite accesul la mormânt.
Acum vă veți întreba, ce au în comun Canova și celebrii lui lei cu Chișinăul?
Pentru majoritatea locuitorilor din capitala Moldovei, turiști, oaspeți, Grădina Publică Ștefan cel Mare este unul dintre locurile preferate pentru plimbări cu copiii, întâlniri, sau pentru a face poze lângă faimoșii lei.
Proveniența celor doi lei nu este cunoscută: inițial se presupunea că ei au fost proprietatea unei vile bogate, distruse în timpul războiului, leii fiind plasați apoi în parc, dar anul exact nu se cunoaște. Din unele documente de arhivă se știe doar, cu certitudine, că în 1932 leii erau deja poziționați în locul lor actual, dar nimic mai mult.
Leii din Chișinău, după cum s-a dovedit, sunt exact copiile leilor, care se află în Vatican, în custodia mormântului Papei Clement al XIII-lea, sculptați în 1792 de către renumitul sculptor Antonio Canova. La Chișinău, probabil, funcția lor este de a păzi Aleea Clasicilor.
Un număr mare de exemplare identice se găsesc în întreaga lume: în Nicolaev (Ucraina), acești lei au fost plasați într-un parc la sfârșitul secolului al XIX-lea, alții în Hotin și Alupka. Toți acești lei sunt foarte asemănători, atât de măreți, un pic triști și monumentali, model pentru sute de exemplare din întreaga lume.
Astfel dezvăluim un pic misterul leilor de la Chișinău, ei nu sunt doar un element decorativ într-un parc umbros, ci și membri ai unei mari familii, care se poate mândri cu strămoșii celebri, născuți la Vatican.
Dar, totuși, rămâne încă un mister originea, proveniența exactă și anul localizării lor în parcul central al Chișinăului.