Putem afirma cu siguranță, că Carol (Carl) Schmidt, pe langă faptul că a fost cel mai longeviv primar al orașului Chișinău, a fost, fără indoială, cel, ce a adus o contribuție specială la modernizarea lui. Prietenia cu arhitectul Alexander Bernardazzi a ajutat la dezvoltarea acestei idei de schimbare a orașului, în ceva mult mai mult, de un sat haotic, într-un centru modern și eficient, modelat pe exemple europene ale timpului.
Creșterea permanentă a populației, provenită din zonele rurale, pune urgent problema reorganizării urbane a orașului: stradelele orașului antic au fost înlocuite cu o nouă rețea de drumuri largi, funcționale și drepte, asigurând, în același timp, căi eficiente de trafic comercial și o trecere rapidă.
Construcția noii rețele de bulevarde, urmând celebrul exemplu al lui Haussmann, cu planul său de restructurare urbană pentru Paris, a avut cel puțin două merite deosebite: prima, de natură economică, a fost aceea de a favoriza investițiile private, ceea ce a dus la o viguroasă relansare economică generală a sectoarelor construcțiilor și comerțului; al doilea, de tip social, acela de a constitui un nou salon bun al Chișinăului, burghez și antreprenorial.
Fuseseră planificate drumuri și prospecte mari, clădiri noi, spații verzi, trotuare, mai pe scurt, tot ceea ce era necesar, pentru a construi un oraș "european" modern, bogat în teatre, muzee, restaurante și cafenele la modă, dar și tramvaie, iluminare stradală și apă, care trebuia să ajungă în casele tuturor orășenilor.
Astfel, la 12 decembrie 1892 au fost construite două turnuri gemene, la inițiativa primarului municipiului Chișinău, Carol Schmidt și pe un proiect de Bernardazzi, al căror scop era furnizarea apei întregului oraș.
Pe cel mai înalt deal a fost construit primul turn (strada Mateevici), care ar fi aprovizionat cartierele din partea superioară a orașului, iar al doilea, plasat la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și Veronica Micle, exact acolo, unde este acum un spațiu larg deschis, a fost pentru cartierele centrale. Acest al doilea turn, care a supraviețuit războiului, a fost aruncat în aer în 1963, din motive necunoscute.
Cele două turnuri erau echipate cu rezervoare mari de apă, cu o capacitate de 200 mii găleți pe zi, care erau aduse cu căruțele de la izvoarele de sub dealul Bisericii Măzărache.
Din 1892 până în 1940, clădirea și-a păstrat funcția inițială; ulterior a fost folosită de pompieri ca un punct de control și observație optimă asupra întregului oraș.
Clădirea, în stil eclectic, are o formă hexagonală alungită, cu o suprafață totală de aproximativ 240 metri pătrați, cu o înălțime de 27 metri. În ciuda faptului, că cutremurul din 1990 a afectat serios partea terminală, care era din lemn, mai târziu reconstruită din piatră, fațada rămâne practic neschimbată, în blocuri de piatră locală, intercalată cu rânduri de cărămizi și prezintă un efect cromatic foarte frumos.
În prezent, este sediul "Muzeului de istorie al municipiului Chișinău", o decizie adoptată de Comitetul executiv al Consiliului municipal în 1979, dar implementată abia în 1985: înăuntru s-a păstrat o frumoasă scară metalică, în formă de spirală, fabricată la uzina lui Serbov-Sârbu din Chișinău, iar în 2013, în timpul renovării, a fost instalat un ascensor modern, care permite o urcare rapidă și mai confortabilă.
Odată ajunși în partea de sus a turnului, un balcon confortabil vă permite să admirați, cu o vedere la 360 grade, întreaga panoramă a orașului, cu adevărat uluitoare.