Măceșul

Există o plantă, pe care am privit-o întotdeauna cu respect, ca pe o persoană, timidă, singuratică, ce stă la o parte, lucrând pentru alții, și nu trebuie să se pună în evidență, pentru a fi observată.

Aceasta este descrierea mea, dată Măceșului, al cărui rol, în opinia mea, este acesta: la marginea pădurilor sau în câmpurile, care nu mai sunt cultivate, această plantă se adaptează la factorii extremi ai mediului, încurajând transformarea și stabilirea ulterioară a altor specii, pentru păstrarea pădurii.

Are un obicei unic, iubește locurile însorite, chiar dacă rezistă bine la temperaturi scăzute și crește adesea în compania porumbrelului și a păducelului: împreună  dau adăpost multor animale mici, care, în timpul iernii, se protejează în spatele spinilor și se hrănesc cu fructele acestora. Îmi place ideea cu "vizuina", care oferă adăpost animalelor fără apărare, hrănindu-le cu fructe de padure.

Măceșul mai este numit și trandafir sălbatic sau mărăcine, e foarte vechi, fiind considerat părintele tuturor trandafirilor, prezenți în fiecare parc respectabil.

Este un arbust peren spinos, originar din Europa și Asia de Vest, care crește, în principal, în zonele deluroase și muntoase din întreaga Europa, unde poate atinge o înălțime de patru metri, în Asia de Vest și de Nord, și Africa de Nord.

Se spune că Pliniu cel Bătrân fu cel, care a răspândit credința, că rădăcina acestei plante ar fi fost un bun remediu  împotriva rabiei, transmisă prin mușcături de câini. Spinii tufarului erau comparați cu colții ascuțiți ai unui câine și, prin urmare, era logic să se stabilească o relație între zgârieturile, cauzate de plante, și mușcăturile unui câine, de aceea primul a vindecat al doilea.

Boabele de măceș sunt de obicei colectate până înainte de căderea brumei: sunt potrivite în bucătărie pentru  aromatizarea gemurilor, siropurilor și ceaiurilor de iarnă. Ele conțin o gamă largă de antioxidanți, al căror rol este de a încetini îmbătrânirea celulară, menținând pielea frumoasă, elastică și întârziind apariția ridurilor. Nu este întâmplător faptul că măceșul este utilizat pe scară largă în producția de produse cosmetice.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fructele de măceș erau folosite ca înlocuitorul  citricelor în alimentația copiilor.

Acest tip de trandafir are, de asemenea, multe proprietăți terapeutice: de exemplu, puterea sa împotriva infecțiilor și capacitatea  de a trata răcelile sunt bine cunoscute. Dar aplicarea lor se referă, în principal, la tratamentul durerilor articulare și la prevenirea tusei și a răcelii. Boabele de măceș au, de asemenea, proprietăți antiinflamatorii, care le fac utile pentru menținerea organismului în echilibru și în stare de bine.

Este un remediu natural foarte vechi, folosit de la Evul Mediu, și mai târziu redescoperit de către viticultorul occidental. Boabele de măceș sunt, de asemenea, recomandate pentru acțiunea lor diuretică și pentru ameliorarea inflamațiilor gastro-intestinale.

Măceșele, fructele false ale măceșului, sunt bogate în vitamina C, aproximativ 100 gr conțin, de fapt, aceeași cantitate  ca și 1 kg de citrice, asta face din măceș un fitoterapic foarte util, capabil să întărească sistemul imunitar în timpul lunilor de iarnă, atunci când organismul nostru este mai vulnerabil la boli și răceală. 

În cele din urmă, este un trandafir cu aspect "regal" în esență, nu în prezentare, cu un suflet generos.