Locuri23 iulie 2019

Catastrofa de la Cernobîl

Cu ochii lui Pavel Nică, o mărturie incomodă a regimului comunist sovietic

Catastrofa de la Cernobîl

În limba antică slavă, cuvântul Cernobîl  însemna pelin. Se presupune că era o planta de vindecare, invocată de poeți, din care se extrăgea odată otrava: este o ipoteză, care ar aparține moștenirii populare a teritoriului belarus și ucrainean, acoperit de păduri de pin, arțar și mesteacăn, ce se numără printre locurile cele mai pitorești din lume.

Astăzi, însă, Cernobîl este asociat cu noaptea dintre 25 și 26 aprilie 1986, când acest loc a devenit brusc faimos în întreaga lume: dezastrul nuclear, care a avut loc aici, este considerat cel mai grav accident din istoria energiei nucleare.

Cernobîl lasă generațiilor viitoare probleme enorme, pornind de la materialul radioactiv, care se afla la treizeci kilometri de centrală, inclusiv o pădure întreagă, îngropată acum sub un strat de pământ. Și povestiri, de durere și de moarte, îngropate și ele de o dezbatere necinstită, adesea condusă de interese meschine. Ca și cea a lui Pavel Nică, jurnalist și scriitor, născut în micul sat Hiliuți (Rîșcani), în nordul Moldovei: persecutat de KGB, întemnițat și lipsit de posibilitatea de a desfășura orice tip de activitate timp de mulți ani.

În toamna anului 1987, la puțin peste un an de la explozia reactorului nr. 4 de la centrala nucleară, Nică este trimis, în numele săptămânalului "Literatura și Arta" din Chișinău, în focarul Cernobîlului (pe baza unui voluntarism obligatoriu). Toate articolele, pe care le-a scris despre tragedie, investigațiile sale, începând cu acea dată, au fost cenzurate în mod regulat, din Moldova sovietică, și din Moldova "democratică", care a apărut după prăbușirea Uniunii Sovietice.

A fost nevoie de șaisprezece ani, pentru ca Pavel Nică să facă cunoscut publicului larg, prin mărturia sa directă, adevărul despre ceea, ce s-a întâmplat la Cernobîl. Ani de cenzură și de tăcere despre efectele catastrofei, ascunderea adevăratelor motive ale accidentului.

O luptă împotriva dezinformării regimului, împotriva minciunilor URSS asupra cauzelor reale și asupra efectelor reale ale accidentului nuclear, asupra lașității în sine a comuniștilor sovietici, care distribuiră în toată URSS, cu excepția Moscovei sau a marilor orașe, carne, produsă în vecinătatea reactorului nuclear, vrând să demonstreze, în așa fel, că la Cernobîl, în realitate, nu s-a întâmplat nimic.

Informarea despre energia nucleară este dificilă deoarece, oriunde se naște, construiește pereți defensivi, prin dezinformare. Există o natură "autoritară" referitor la ceea ce se întâmplă în jurul centralelor nucleare: peste tot este o "problemă strategică de Stat", în numele căruia totul trece pe planul doi. Chiar și viețile celor patruzeci de mii de militari recruți, copiii aruncați, după explozie, în iadul Cernobîlului, pentru a strânge cu mâinile goale, ceea ce a rămas din reactorul nuclear.

Și doar în 2003, Pavel Nică va putea să spună ceea ce a văzut, a trăit și a descoperit despre tragedia nucleară: el o va face prin intermediul cărții sale "Cernobîl. Tragedia secolului XX". Cartea este rezultatul unei investigații jurnalistice temeinice: Nică, o mărturie scrupuloasă, a plătit cu propria viață  dragostea pentru adevăr. El va muri în 2009, de cancer tiroidian, contractat din cauza expunerii la radiații nucleare, împreună cu alți patru jurnaliști, care făceau rapoarte de la locul avariei.

Este un omagiu memoriei celor, care și-au pierdut viața, încercând să-i salveze pe ceilalți, dar care nu și-au văzut eroismul recunoscut de un regim, cel sovietic, care, de la primul moment, a încercat să anuleze acel eveniment, acuzație prea grea a eșecului real al socialismului.

Există un fir comun, care leagă paginile lui Nica: lipsa transparenței și gestionarea autoritară, care însoțesс evenimentele de la Cernobîl, din primele ore. Furia se îndreaptă către un sistem politic, care a fost responsabil de o durere atât de mare, prin ascunderea responsabilităților și a dimensiunii reale a ceea ce s-a întâmplat.

Este impresionant umanismul lui Pavel Nică, se inspiră din fiecare pagină: e un text, ce povestește despre viața oamenilor, despre temerile lor, despre problemele lor. Despre speranțele lor (poate), cum ar fi istoria lui Andrei, "micul bărbat rezervat și timid", care a murit foarte tânăr, numărându-și anii, împărțindu-i în cei de înainte și după explozie. Este foarte greu de uitat.

Carlo Policano (traducere Svetlana Moțpan)

Ultimele știri

vineri 24 ianuarie
Odesa - Partea II
Eduardo Di Capua și Giovanni Capurro: destine încrucișate
marţi 21 ianuarie
Odesa, oraș napolitan
Mica Italia a Imperiului Rus
marţi 03 decembrie
Parcul Central din Chișinău
Cel mai vechi parc proiectat și amenajat într-un mod clasic în capitală
marţi 05 noiembrie
Stolniceni, pe urmele geto-dacilor
O așezare, care prezintă un mister încă nedescoperit
vineri 25 octombrie
O peșteră demnă de Guiness
Situată între Moldova și Ucraina, este a treia după lungime grotă din Europa
vineri 11 octombrie
Mănăstirea Voroneț, Capela Sixtină a Estului - Partea II
În Bucovina, o minune în mijlocul pădurii, un loc magic. Și apoi albastrul
vineri 04 octombrie
Mănăstirea Voroneț, Capela Sixtină din Est - Partea I
Acea grupare neobișnuită de mănăstiri, Patrimoniul UNESCO din Bucovina
vineri 20 septembrie
Delta Dunării, un paradis natural unic în lume
Cel mai internațional râu de pe planetă: din inima Europei până la Marea Neagră
marţi 10 septembrie
Destine încrucișate: casele gemene
Există un mister în spatele acestor clădiri, încă de descoperit
marţi 03 septembrie
Biserica din Orhei, farmecul unei lucrări sugestive
Unicitatea unui monument în peisajul arhitecturii sovietice
International editions:   Italiano | English | Russian | Română