Destine încrucișate: casele gemene

Există două clădiri pe strada Toma Ciorbă, incluse în Registrul Monumentelor de istorie și cultură al municipiului Chișinău, la inițiativa Academiei de Științe și denumite „Vile urbane”, care trezesc imediat curiozitatea.

Este vorba despre două case de locuit, construite după același proiect, la începutul secolului XX.

Două volume drepte, care adăpostesc locuințe distincte, orientate de-a lungul părții lungi în adâncimea lotului proprietății imobiliare, cu fațade simetrice cu strada. Ele sunt imaginea unei arhitecturi simple, la trecerea dintre secole, un omagiu adus stilului neoclasic, care se remarcă în compoziția fațadei de zidărie, acoperită cu piatră sculptată: intrarea se face printr-un portic, format din două coloane de ordin doric.

M-am întrebat de mult timp de ce două locuințe identice. O dilemă interesantă, un caz foarte special.

În acea perioadă, partea inferioară a orașului era un labirint de case, o zonă mlăștinoasă o bună parte a anului, supusă capriciilor râului Bâc și schimbării vremii. Cu siguranță, nu seamănă cu partea superioară a orașului, care, dimpotrivă, era mai bine organizată, cu case de piatră frumoase, arcade, scări și curți interioare.

Cu alte cuvinte, un contrast între cartierul „aristocratic” și cel „popular”, situat în partea de jos a orașului.

Între timp, apăru un loc de mijloc, reprezentat de un drum nou într-un cartier răcoros, în apropierea pădurii: în ultimii ani; la sfârșit de secol, multe familii începuseră să se mute în această zonă, plăcută pentru faptul că avea o zona rurală foarte aproape, fără a neglija confortul orașului.

Merge vorba despre zona din apropierea străzii Toma Ciorbă, un nou cartier, situat  mai jos decât dealul: aici o bună familie de clasa mijlocie a construit două case, identice.

Aceasta este tot ceea ce știm cu siguranță, la acest moment: nimic mai mult despre oamenii, care au construit aceste „case gemene” și motivațiile lor. Nu ne putem imagina decât, că au fost construite pentru doi copii sau că sunt opera a doi frați. Există, însă, o versiune non verificată, pe care vrem  să o aducem la cunoștință.

Eleonora era o femeie foarte amabilă, înaltă și subțire: se îmbrăca elegant, purta haine strânse în talie, cu gulerul înalt. Avea o voce fermă, deși rareori o auzea cineva vorbind, deoarece era o femeie blândă. Eleonora era fiică de negustor, avea o zestre bogată, proprietăți și servitori, îi plăcea  pianul și să cânte cu vocea. Era căsătorită cu un medic și avea două fiice.

Cele două fete au moștenit modestia mamei și tatălui lor, erau educate și elegante. Fetele visau să se căsătorească, dar doar din dragoste. Familia (care avea o moșie mare la Bălți) a cumpărat o bucată mare de teren în partea nouă a Chișinăului, unde părinții ar fi construit cuibul pentru fiicele lor.

Cu banii Eleonorei au construit cele două case, au amenajat curtea și au instalat o poartă de fier. Fiicele s-au căsătorit apoi cu succes, din dragoste. Locuiau în casele lor gemene și ambele au avut câte doi copii. Toți băieți, înalți ca bunica Eleonora și inteligenți ca bunicul, buni la suflet, ca și mamele lor.

Și ei ar fi avut în viitor copii frumoși și inteligenți, poate chiar și nepoți, și ar fi trăit la Chișinău, și Basarabia ar fi fost Patria lor. Dar nu a fost dat să fie: toți patru au murit în război. Eleonora și soțul ei au avut fericirea să moară și să fie îngropați pe moșia lor din Bălți. Fetele, împreună cu soții lor, au fost scoși din casă într-o noapte, ca mulți alții, doar în pijamale și în papuci și duși într-o direcție necunoscută.

Adaptare liberă după istoria Anastasiei Taburceanu