Colindele au caracterul cântecelor folclorice tradiționale populare, larg răspândite pe teritoriile Moldovei și României, caracterizate prin elemente ritualice, de obicei efectuate în timpul solstițiului de iarnă: legate de epoca precreștină nu trebuie, totuși, să fie confundate cu cântecele festivităților creștine de iarnă.
Cuvântul colindă, colind, provine din latinescul calendae: sunt ritualuri, care se desfășoară în preajma sărbătorilor de Crăciun, în diferite versiuni, în funcție de regiuni și idiomuri: aceste tradiții au o venă păgână, datând din vremea Dacilor, când erau ritualuri, legate de fertilitatea pământului. De asemenea, colindele erau folosite pentru alungarea spiritelor rele şi pentru a mijloci reîntâlnirea cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt.
De-a lungul timpului, din sensul original al cântecelor s-a păstrat doar atmosfera de sărbătoare: colinda îmbrățișează nu numai cântecul și gestul ritual, ci și numeroasele mesaje și simboluri ale unei spiritualități antice, urări.
În aceste cântece, de inspirație creștină sau precreștină, sunt prezente și rituri și tradiții păgâne, cum ar fi măștile, adesea similare mamutanilor din Sardinia: printre acestea foarte interesante și cele mai răspândite sunt așa ritualuri ca Capra, Ursul și Moșii.
În ajunul Crăciunului, încă de cu zi, cete de colindători, îmbrăcați în straie tradiționale sau costumați cu măști, uneori însoțiți de instrumente muzicale, ca fluier, tobă și acordeon, merg pe la casele oamenilor și fac urări prin cântece sau mici reprezentații teatrale din inspirațiile biblice. Colindătorii poartă trăistuțe, unde sunt depozitate darurile primite de la gazdele caselor, colaci (pâinea ca simbol al belșugului), dulciuri, fructe și bani. Obiceiul semnifică noroc, belşug și prosperitate în casa gospodarului în anul care vine.
Merită atenție obiceiul, ce ține de pregătirea bucatelor și colacilor pentru colindători. Potrivit tradiției, din primul aluat se face un colac special, numit „Crăciun” sau „Crăciunel” în forma infinitului. Crăciuneii se pun la icoană și se păstrează până la primăvara.
În paralel cu ceea ce se întâmplă cu cântecele vechi (narative și de argumentație epică), colindele sunt texte transmise pe cale orală și numai la sfârșitul secolului al XIX-lea se declanșează marea mișcare a descoperirii tradițiilor folclorice naționale.
Tradiția de a colinda se desfășoară în ajunul sărbătorilor de Crăciun și trebuie respectată cu strictețe, deoarece există, de asemenea, zicale vechi, potrivit cărora cântarea colindelor în alte vremuri ale anului este un semn rău.
În prezent, obiceiul colindatului s-a păstrat mai mult la sate, unde membrii comunității se cunosc între ei, în timp ce în orașe se limitează la casele vecine sau la prietenii de familie.
Din anul 2013, vechiul obicei tradițional de Crăciun, Colindatul de ceată bărbătească din Republica Moldova și România, a fost inclus în lista patrimoniului mondial imaterial al omenirii UNESCO.
International editions: