Uneori, în ultimii ani, sosirea boabelor de grâu din străinătate, pentru a îmbogăți amestecul de grâu dur, care dă viață pastelor ,,produs în Italia,, este contestată și deseori considerată o trădare a istoriei noastre.
De fapt, documentele de arhivare spun contrariul: tradiția pastei italiene a fost întotdeauna bazată pe utilizarea de boabe străine de calitate, amestecate în procente mai mari decât cele actuale. În realitate se estimează că dependența de străinătate, între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, a constituit aproximativ 70% din cantitatea totală de grâu dur.
Suntem în a doua jumătate a anilor 800, pentru Genova începe o mică renaștere.
Nave moderne, mult mai rapide, se grăbesc spre Marea Mediterană, distanțele par să se scurteze: noile fluxuri de trafic răspund cerințelor progresului.
Omul mării genovez: la început marinar, apoi negustor, războinic, cruciat, acum un simplu "marinar comerciant".
Când se anunță primele dezvoltări puternice ale comerțului cu cereale, la începutul secolului al XIX-lea, în marile zone rusești și dunărene, genovezii reacționează primii și sunt prezenți în punctele-cheie ale noului trafic.
Intuiția și curajul susțin flota de nave de navigație, care se îndreaptă spre docurile Dunării sau spre cele mai îndepărtate coaste ale Mării Azov, în căutare de grâu: conștiente de faptul că calitatea nu poate fi neglijată, aceste locuri devin zone, unde să se meargă pentru a încărca cel mai bun grâu dur din lume.
La începutul secolului al XIX-lea, grâul moldovenesc era considerat un produs de calitate, semnificativ mai bun, decât cel de pe pământurile românești din apropiere: o treime din recoltă era exportată prin portul Galați, gura Moldovei, în perioadele anuale de producție (toamna și primăvara). Porturile Galați și Brăila devin astfel loc de negociere și plecare pentru boabele moi din Basarabia și boabele tari, care creșteau pe pământurile ucrainene și rusești (Taganrog).
Deja în 1818, spre porturile Mării Negre, se deplasau de două ori pe an peste 300 de nave, cu o capacitate medie de 250 tone, pentru a încărca cereale, destinate a fi absorbite de piața națională și pentru a alimenta un comerț fructuos cu Anglia.
Genovezii au ajuns în interiorul actualei Moldova, pe râul Nistru, la aproximativ 160 km nord-est de Chișinău, până la actualul Castel din Soroca, o fortificație, inițial construită de genovezi, care duceau aici un comerț activ cu Ucraina central-vestică.
Între timp, Istoria schimbă destinul acestor zone. Revoluția din octombrie 1917 și Marele Război Mondial făcură schimbări în trafic și, în special, în ceea ce privește importul în Italia. Producțiile rusești de cereale au fost preluate, treptat, de cele din Argentina și America de Nord, închizând astfel o pagină a istoriei pastelor, pe care puțini, astăzi, o cunosc.
International editions: