Dacă la mijlocul secolului al XIX-ea, oricare dintre noi s-ar fi aflat la Chișinău, ar fi observat că este un oraș, situat la marginea imperiului țarist: drumuri noroioase și anevoioase în lunile de iarnă, și pline de praf, după trecerea trăsurilor, în zilele însorite ale verii. Apoi, noaptea, orașul era lipsit de iluminare și învelit în întuneric total.
Partea inferioară a orașului era un labirint de case, o zonă mlăștinoasă, ce depindea de capriciile râului Bâc și schimbarea vremii. Partea superioară, dimpotrivă, era mai bine organizată, cu case frumoase de piatră, cu arcade, scări și curți mari. Era cartierul "aristocratic". Cu toate acestea, orașul nu era lipsit de farmec, deoarece dealurile pitorești din jur erau pline de livezi și de viață.
În acest oraș, în 1850, vine Victor Petrovici Șciusev, șeful spitalului orășenesc: cumpără o bucată de pământ pe strada Leovskaia (acum strada Șciusev), unde construiește o casă cu cinci camere.
Anume aici se născu și trăi, timp de 24 de ani, Alexei Șciusev (1873-1897): moștenită de fratele mai mare al arhitectului, Serghei Șciusev, casa a rămas în proprietatea familiei până în 1928. A devenit primul Muzeu de Arhitectură al Republicii, care a fost apoi reorganizat în Casa-muzeu "Alexei Șciusev".
Este o casă, care păstrează farmecul și atmosfera mediului familial, în care a crescut: fotografii originale, desene, documente din arhiva personală, precum "tabela de desen" și masa de desen. Casa arhitectului este modestă, dar păstrează tot spiritul secolului trecut: expoziția permanentă a fost reorganizată conceptual prin diferite medii, inclusiv camera copiilor și biroul arhitectului. O cameră specială este dedicată operelor artistice, donate de arhitect în 1947.
Șciusev visează la proiecte pentru locurile natale, dar foarte curând este înghițit de circuitul artistic al metropolelor imperiale. În 1891 pleacă la studii la Academia Rusă de Arte Plastice din Sankt Petersburg: pictura și desenul vor juca un rol important în viața sa, talentul său de pictor îl va ajuta în cariera sa de arhitect.
Odată cu finisarea studiilor la Academie, pleacă într-o călătorie în Franța și Italia: arhitectura franceză îl lasă indiferent, în timp ce se lasă impresionat de arhitectura renascentistă italiană, iar la întoarcerea sa la Moscova se concentrează pe crearea propriului său stil, compus din elemente bizantine, renascentiste și ruse.
Este dificil de făcut o listă a nenumăratelor sale opere.Vrem doar să amintim unele din ele: Mausoleul lui Lenin, stația de metrou Komsomolskaya din Moscova, considerată una dintre cele mai frumoase stații din lume, Palatul Lubyanka, Hotelul Moscova, Teatrul de Operă și Balet din Tashkent, Muzeul de Arhitectură (acum Muzeul Șciusev), piața Khreshchatyk din Kiev.
Numele de archistar este tocmai potrivit pentru Alexei Șciusev.
Dar dragostea pentru orașul său natal nu-l va părăsi niciodată. Se întoarce la Chișinău în 1945: găsește un oraș distrus în mare parte de bombardamentele sovietice. Revederea orașului copilăriei sale, plin de ruine, nu-l lasă indiferent. El decide să ajute la reconstrucția lui.
Planul urban al orașului a durat patru ani, în mai multe etape. Planul final ar fi fost aprobat în 1949, dar Șciusev nu a ajuns să vadă acest lucru, deoarece câteva zile înainte de a semna documentul, el a murit brusc, în urma unui atac de cord. Chișinău, orașul modern, pe care îl cunoaștem astăzi, a fost proiectat de Alexei Șciusev.
Șciusev va dărui, la fel, și Italiei două, frumoase și importante, opere de artă. Prima, Bazilica Rusă Sfântul Nicolae din Bari, o destinație de secole a călătoriilor de pelerinaj ortodox, ce a fost construită la începutul secolului al XX-ea; a doua, Catedrala lui Hristos Mântuitorul, a fost construită la Sanremo, la începutul secolului al XX-ea de către nobilimea rusă, care a ales orașul ca un loc turistic și pentru sejururi curative.
A fost țarina Maria Aleksandrovna, soția lui Alexandru al II-ea al Rusiei, cea care a inaugurat obiceiul de ședere a rușilor în Riviera Liguriană, petrecând iarna la Sanremo, între 1874 și 1875. Ca semn de mulțumire, a donat orașului, care a găzduit-o, palmieri pentru malul mării: autoritățile orașului, în semn de recunoștință, i-au dedicat un bulevard, numindu-l Corso Imperatrice, un nume, care îl poartă și astăzi.
International editions: