Chabag (Shabo) este un sat existent, la aproximativ 10 km sud de Bilhorod-Dnistrovskyi, un centru cu o mare istorie, fondat pe estuarul râului Tyras de către navigatorii din Milet în secolele XIII-XIV: aici în epoca Principatului Moldovei a fost ridicată de către Ștefan cel Mare o cetate maiestuoasă, numită "Cetatea Albă".
Prima mențiune a satului Acha-Abag ("podgoriile inferioare", sub Akkerman, unde erau "podgoriile superioare") datează din 1788: numele a fost apoi simplificat în Shabag și, în final, în Shaba/Shabo.
În 1812, după cucerirea Basarabiei de către Imperiul Rus, regiunea a suferit din cauza emigrării populației în Imperiul Otoman: dintre cele 28 de familii, care locuiau aici, au rămas doar trei sau patru.
Atunci, țarul Alexandru I a decis să repopuleze zona și să înlocuiască viile vechi cu altele noi: în 1817, zeci de familii din satele din jur s-au mutat în Shabag, dar, din cauza lipsei de experiență în viticultură, rezultatele nu au fost cele așteptate.
Frédéric-César de La Harpe, originar din Elveția de limbă franceză, consilier militar al Țarului, care cunoștea mizeria din patria sa, provocată de războaiele napoleoniene, a sugerat țarului să cheme coloniști elvețieni, agricultori model, care urmau să cultive podgoriile, abandonate de tătari, să se ocupe de agricultură în general și de creșterea animalelor.
Frédéric-César de La Harpe, care îl cunoștea pe botanistul Louis Vincent Tardent, originar din orașul Vevey din Cantonul Vaud, l-a însărcinat pe acesta să recruteze coloniștii.
După o primă întâlnire pe 13 august 1820 cu imigranții aspiranți, Louis Vincent Tardent, în vârstă de treizeci și cinci de ani, a plecat imediat spre Chabag, pentru o călătorie exploratorie.
Entuziasmat de locul, unde a ajuns, Tardent, în primăvara anului 1821, scrise o scrisoare în patrie, cerând coloniștilor să se alăture lui cât mai curând posibil, pentru a putea planta vița-de-vie și cartofii în primăvara următoare (1822), ca să nu piardă nici un an de recoltare.
Cât de ciudată nu ar părea, decizia de a lăsa ceea, ce astăzi este un minunat patrimoniu mondial UNESCO, pentru o excursie într-o țară necunoscută, a fost dictată de condițiile proaste ale vieții din Elveția, chinuită de răzvrătiri politice, foamete și diverse epidemii, după revoluția din 1789.
Locuitorii Cantonului Vaud, ce au populat Chabagul, au primit aceleași privilegii, sau chiar și mai mari, ca și coloniștii germani din Basarabia. Fiecare familie, pe lângă cele 60 de hectare de teren, ce urmau să fie cultivate, primise în dar și răsaduri de viță de vie.
Chabag fusese de fapt o colonie autonomă cu legile, închisorile, judecătoriile sale și sistemul său școlar până în 1870.
Majoritatea coloniștilor elvețieni erau vinificatori de specialitate, iar solul nisipos de la Chabag era ideal pentru cultivarea viței de vie.
La 21 iulie 1822, primul convoi de căruțe, trase de cai, a pornit în călătorie prin Europa.
Un traseu de 2.500 km, descris minuțios în jurnalul soției lui Tardent, începând de la Vevey, în Cantonul Vaud, până la Chabag din Basarabia.
Convoiul parcurgea, în medie, în fiecare zi de la 25 la 50 km, pe drumuri proaste, traversând Elveția, Austria, Germania, Polonia, Basarabia.
După trei luni, la 29 octombrie 1822, au ajuns la destinație.
International editions: