Chișinău, Ierusalimul Basarabiei

Există o comunitate evreiască la Chișinău, care încearcă să-și scoată la iveală istoria dată uitării, într-o Moldova distrasă. Într-un context absent, din cauza lipsei unei dezbateri publice adecvate asupra unui trecut controversat, este dificil să căutăm locuri care, odată, au fost un loc de întâlnire pentru comunitatea evreiască din Moldova.

Aproape nimeni nu cunoaște strada, unde se află ultima sinagogă din Chișinău. Cu toate acestea, la începutul secolului al XX-lea, în capitala Basarabiei, existau aproximativ șaptezeci de sinagogi și o duzină de școli evreiești, care erau mereu pline. Aproximativ jumătate dintre locuitorii din Chișinău erau evrei, calendarul festivalurilor evreiești afecta viața orașului, iar idișul era a doua limbă vorbită, după limba moldovenească.

Peisajul lingvistic din Chișinău, al secolului al XIX-lea, potrivit mărturiilor călătorilor de atunci, este imposibil de definit: Chișinău este un oraș care nu are nimic rusesc, astfel încât "pe străzi nu veți auzi niciodată să se vorbească în limba rusă, ci numai în idiș sau în limba moldovenească".

Dar toate acestea sunt destinate a fi schimbate. Și într-o zi, în aprilie 1903, coșmarul pogromului se materializează. Înainte de nazism, încă înainte de Shoah, anume în acest oraș uitat a început secolul Urii.

În 1903, răspândirea uneia dintre cele mai cunoscute știri false din istorie a fost ceea, ce a aruncat combustibil în foc: Protocoalele înțelepților Sionului, un document fals, "găsit" în Rusia țaristă, în care se vorbea despre o conspirație evreiască și masonică, cu scopul de a domina lumea. Presupusul complot a fost prezentat ca o farsă, în 1921, de către Times, cu câteva articole, care și-a dezvăluit originea și falsitatea.

Valul antisemitismului își acumula tensiunea în întreaga Rusie țaristă: ura lovi cu o intensitate nemaivăzută, în primul rând, în Chișinău, între 19 și 20 aprilie 1903, cu primul mare pogrom al secolului al XX-lea, și apoi, din nou în 1905.

Basarabeanul, un ziar în limba rusă, a publicat știrea despre un tânăr creștin, ucis pentru un ritual evreiesc inexistent: fu de ajuns ca să se aprindă o sete de răzbunare, ce orbise oamenii obișnuiți. Vânătoarea evreilor avu loc în fiecare casă, femeile și copiii fuseseră înjunghiați în paturile lor, rabinii uciși pe străzi cu bastoane, sinagogile  arse, locuințele distruse.

Nimeni nu făcu nimic, pentru a opri ura care curgea, nici poliția, nici autoritățile. Și nimeni nu fu pedepsit. Din acea zi frica devine parte din viața evreilor din Orient: mașina răului a fost pusă în mișcare și nu se va mai opri, până la decimarea populației evreiești: aici a început secolul Shoah.

Pentru a ne da seama de uitarea, care s-a stabilit asupra comunității, nu există un loc mai bun decât vechiul cimitir evreiesc din capitală. Nu a fost ușor de a-l găsi, pe un deal, nu departe de centrul orașului, dinspre părțile străzii Milano. Trebuie un pic de mers, pentru că este inutil de a-i întreba pe cei din jur, nici chiar pe șoferii de taxi. În interior pietrele de mormânt sunt subminate de rădăcinile copacilor sau acoperite de viță-de-vie. Unele morminte sunt în bucăți, împrejur se respiră un aer de abandon și de moarte.

Victimele din 1903 nu sunt aici. Au fost îngropate în altă parte, dar în anii 1960 sovieticii au trecut cu buldozerele și au făcut aici un parc. Memoria  trebuia să fie ștearsă.

În capitala Moldovei locuiesc astăzi circa 15.000 de evrei, alți 13.000 sunt împrăștiați în restul Moldovei: după Independență mulți au emigrat, în mare parte în America.

Patrimoniul artistic și cultural evreiesc a fost recunoscut ca parte integrantă a patrimoniului european: a-l face cunoscut în aspectele lui particulare, reprezintă o valoare adăugată pentru turism, sporind comorile sale materiale și spirituale în forme multiple și variate, este o modalitate de a recupera o memorie ștearsă.