Există simboluri, cum ar fi drapelul, care au un impact puternic și cu care noi toți ne identificăm. Un artefact sintetic, o metaforă puternică, capabil să rezume, chiar și cu o singură atingere de culori, complexitatea unui popor și a unei națiuni: drapelul este, sau ar trebui să fie, toate acestea, un simbol al identității, al coeziunii și apartenenței.
Printre figurile, care apar pe drapelul Moldovei, complexe, pentru a fi ușor înțelese, există una, ce atrage cea mai mare atenție și care reflectă sursele și tradițiile istorice: este "capul de Bour", "simbolul pierdut", așa cum este deseori definit de moldovenii înșiși.
El este progenitorul taurilor, protagonistul uneia dintre primele forme de artă ale întregii istorii a omenirii: forma și culorile sale sunt printre cele mai reprezentative în picturile magnifice ale peșterilor preistorice, începând cu cele ale Lascaux, Altamira și Papasidero.
Iulius Caesar i-a descris în ,,Comentarii de Bello Gallico,, ca animale "de dimensiuni puțin mai mici ca elefantul, puternice, extrem de rapide".
Au existat trei subspecii diferite, toate dispărute: Bourul asiatic, cel african și cel care trăia pe pământurile noastre, Bourul european (Bos primigenius), cel mai masiv și agresiv, mult mai mare decât rudele sale, strămoșul direct al raselor primitive de vaci din Europa și Asia centrală.
Una dintre caracteristicile sale principale, care se întâlnesc rar la bovinele moderne, era forma coarnelor, curbate înainte, având forma unei lire: în culturile antice, uciderea unuia din ei era văzută ca un act de mare curaj.
Dar oricare ar fi fost povestea, Bourul sălbatic devenise obiectul unei vânători nesăbuite: faptul că era mare și agresiv a făcut din el un trofeu foarte râvnit.
Deja în anii 1200, zona lor de răspândire s-a diminuat practic la doar Europă de Est (inclusiv Moldova) și unele părți ale Germaniei: în ciuda acestui fapt, Bourul continua să fie o pradă preferată a partidelor de vânătoare, organizate de nobili. Defrișarea și transformarea marilor câmpii din Europa Centrală în terenuri agricole, deja la începutul secolului al XVI-lea, au contribuit la accelerarea dispariției lor.
La un moment dat, vânătoarea lor a fost chiar interzisă, un fel de salvgardare, dar desigur, numai pentru cei, care nu erau nobili. Toate acestea, însă, nu l-au salvat, și la jumătatea secolului al XVI-lea au rămas doar cincizeci de exemplare: ultimul, despre care există informații exacte, o femelă, muri în 1627 în Polonia.
Bourul este una dintre puținele specii de animale, care are o istorie chiar și după dispariția sa, dar este o istorie cu totul specială. Ultima dată, când a existat o încercare de a recrea animalul, a fost din ordinul explicit a lui Hitler, care a comandat unei perechi de zoologi germani să recreeze Bourul, ca parte a credinței celui de-al Treilea Reich în superioritatea rasială.
Din secolul al XIV-lea, capul Bourului apare pe stema Moldovei: devine un simbol, o forță fără margini, animalul vânat și animalul ghid, ales și destinat să reprezinte o comunitate, la fel ca în vremurile dacilor, unde animalul era venerat. Aspectul frontal simbolizează puterea soarelui, renașterea.
Bourul rămâne un animal legendar, despre care nu cunoaștem prea multe, strămoșul direct al tuturor bovinelor domestice, deseori confundat cu zimbrul sau taurul, devenit acum animalul simbol al Moldovei.
International editions: