Prin arhitectura unui Arc di Triumf (sau arc de onoare) se înțelege un element arhitectural, compus dintr-un corp de zidărie, în formă de paralelipiped, izolat și independent, realizat, în general, în mortar de ciment și acoperit cu marmură.
În ciuda sugestiilor elenistice sau etrusce, arcul a fost un element arhitectural, îndeosebi apreciat de Romani, care l-au folosit în mare măsură în construcții. Pe lângă funcția sa structurală, arcul roman a dobândit un nou înțeles: cel legat de conceptul de triumf.
Arcurile triumfale au fost ridicate în orașe pentru a încadra și a onora intrarea împăratului sau a generalului victorios (arcul triumfal), sau în semn de mulțumire pentru importante lucrări publice, făcute pentru comunitate (arcul onorific): funcția acestui monument era de tip celebrator-comemorativ și a fost un instrument de propagandă al politicii imperiale romane.
Dar care este semnificația și motivul construirii Arcului de Triumf în centrul Chișinăului? O istorie foarte interesantă, cu numeroase curiozități.
Arcul de Triumf din Chișinău, numit anterior "Porțile Sfinte", iar pe timpul regimului sovietic "Arcul Victoriei" sau "Arcul Biruinței", este un monument de arhitectură, construit între ani 1840 și 1841, pe Bulevardul Ștefan cel Mare, pentru a comemora victoria armatei Imperiului Rus asupra armatei Imperiului Otoman, în timpul conflictului ruso-turc (1828-1829).
în prima jumătate a secolului al XIX-ea, țarul Nicolai I a acceptat cererea generalului-guvernator al Basarabiei, Mihail Vorontov, să trimită material, necesar pentru construirea clopotelor pentru Catedrala Nașteri Domnului. Nicolai I a decis să fie folosite o parte din tunurile capturate de la turci, în timpul războiului ruso-turc, de către generalul Suvorov, care se aflau în cetatea Ismail, unde s-au și turnat clopotele.
Când au fost livrate clopotele, s-a descoperit că mărimea unuia dintre acestea, care cântărea 6.4 tone, nu i-a permis să fie plasat în clopotnița catedralei, deoarece era prea mare. S-a decis atunci să se construiască un alt element arhitectural, o clopotniță specială, capabilă de a-l găzdui și care ar servi și ca poartă solemnă spre Catedrală dinspre Mitropolie (care a fost distrusă în anii războiului).
Construcția a fost încredințată arhitectului-șef al Chișinăului, Luca Zaușkevici, iar clopotul a fost plasat la al doilea nivel al Arcului de Triumf. În parte din față a fost instalat un ceas, adus din Odesa în 1842, al cărui mecanism a funcționat până în 1881, înlocuit mai târziu cu unul nou, achiziționat în Austria. Defectat în timpul ultimului război, ceasul a fost restaurat în 1942.
În 1945, pe pereții Arcului au fost instalate plăci comemorative din marmură, pentru a comemora luptătorii armatei sovietice și cetățenii Moldovei, care au luptat pe teritoriul Basarabiei în cel de-Al Doilea Război Mondial, și au primit distincția de "Erou al Uniunii Sovietice". Plăcile au fost înlăturate în 1991, după Independență.
Arcul are o formă pătrată, două nivele, pentru o înălțime, care nu depășește 3 metri: baza clădirii are patru stâlpi masivi, în stil corintic, suprapuși de o arhitravă în stil clasic, deasupra căreia se află arca, ceva neobișnuit, care î-l diferențiază de celelalte tipuri, prezente în întreaga lume. În unul dintre stâlpi există o scară metalică, care duce până la al doilea nivel din față, unde este montat ceasul mecanic, iluminat în timpul nopții.
Unele precizări. Numirea monumentului Arcul de Triumf, construit pentru a comemora victoria în războiul ruso-turc, nu este altceva decât rezultatul propagandei sovietice: în realitate a apărut ca clopotniță specială, unde să se poată instala cel mai mare clopot. Sistemul sovietic nu putea permite ca în centrul orașului să fie amplasat un obiect religios. Denumirea Arcului derivă, deci, încă din faptul că, prin locul respectiv, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, treceau trupele sovietice, care plecau pe front să lupte cu fasciștii și, din acest motiv, a fost numit Arcul Biruinței.
În antichitate s-ar fi putut întâmpla ca, la intersecția a două drumuri să fie construită o arcadă triumfătoare: era numită quadrifronte, adică cu un front și un pasaj pe fiecare dintre cele patru laturi ale răscrucii. Alegerea de a construi una de acest tip la Chișinău poate părea bizară, deoarece în acest loc nu există intersecții de străzi.
Explicația constă în faptul că există două direcții: prima constă în alinierea pe o axă - Catedrala-Clopotnița-Porțile Sfinte, cealaltă- Ștefan cel Mare și partea pietonală, pentru a permite trecerea.
International editions: