Legături, la care nici nu vă așteptați, la Chișinău, la sfârșitul secolului al XIX-lea

Partea I

Există un fir subțire, care unește două teritorii îndepărtate, nu numai din punct de vedere geografic; o distanță, ce dispare, atunci când pentru a se apropia, există povestiri interesante, ce le unesc.

Prezența și colonizarea relativă a genovezilor în zona Mării Negre are o dimensiune foarte importantă și nu poate fi subestimată, începând cu mijlocul secolului al XIII-lea:  mici comunități se stabilesc în jur și animă viața economică a acestor locuri.

Centrele de peste mări sunt afectate de o vastă mișcare de emigrare, care cuprinde întreaga regiune și se întinde spre orașele, care au relații comerciale cu Superba.

Oameni obișnuiți, soldați, marinari, aventurieri, membri ai aristocrației comercianților, cât și tineri, care își fac ucenicia în afaceri,  pleacă și se stabilesc în aceste ținuturi, iau soțiile, își cheamă apoi familiile. 

Coloniile genoveze, de fapt, nu duc lipsă de resurse, în porturile lor  ajung produse din Orientul Îndepărtat,  mătase și mirodenii, atât de căutate în lumea occidentală. Ele sunt punct strategic de întâlnire și intermediere între economiile complementare, între lumea de stepă și orașele comerciale mediteraneene.

Dezvoltarea așezărilor are loc datorită explorării importantelor resurse locale: ceară, miere, blănuri, cereale, alaun de aluminiu, pentru vopsirea țesăturilor, chit.

O dominație politică constantă, o dezvoltare economică lentă, dar o dependență culturală ușoară: așezările genoveze de peste mări erau "laboratorul" colonizării moderne.

Mult mai recent, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, același teritoriu a fost afectat de un fenomen straniu de migrație, provenit, în principal, de la una dintre văile principale ale orașului metropolitan Genoa.

Din această istorie curioasă și puțin paradoxală încercăm să reluăm cele mai importante etape, începând cu sfârșitul anilor 800, când Gattorna era un sat, compus din 60 de familii și aproape 23 cu grad de rudenie între ele și cu prenumele Basso; majoritatea cu mulți copii, devotați agriculturii, singura sursă de existență.

Tinerii, crescând, simțeau tot mai mult necesitatea de a-și îmbunătăți situația socială, deoarece pământul nu oferea prea mult, dar a rămâne în țară însemna munca grea, ce ducea la o îmbătrânire grabnică, fără nici o perspectivă viitoare.