Teritoriul, situat între râurile Prut și Nistru, prezintă deja o primă complexitate reală prin numele său: acestea sunt probleme lingvistice, aparent superficiale și irelevante, dar care ascund, de fapt, importante implicații politice, istorice și sociale.
Denumirea oficială a Țării este „Republica Moldova”: cuvântul „Republica” servește, de fapt, pentru a distinge statul, care a devenit independent în 1991, după dizolvarea Uniunii Sovietice, cu capitala Chișinău, de regiunea omonimă a României nord-estice, Moldova Occidentală, care are centrul principal la Iași.
Limba oficială este limba română, în conformitate cu Declarația de independență, adoptată în 1991 și dispoziția nr. 36 al Curții Constituționale a Republicii Moldova, din 5 decembrie 2013.
Nașterea României, în secolul al XIX-lea, a avut loc în virtutea unei grupări între comunitățile de limbă romanică, care au gravitat nordul și estul Dunării, până la râul Nipru din Ucraina. Anterior, pe de altă parte, între ținuturile de la est și vest ale râului Prut nu a existat nici o distincție administrativ-teritorială, unită într-o cale istorică unitară.
În 1812, la sfârșitul războiului ruso-turc, a avut loc prima ruptură reală: râul Prut a devenit, la acea vreme, granița dintre zonele de influență otomană și imperiul rus. În urma schimbării situației politice, pentru a specifica zonele de la est de Prut, anexate Imperiului rus, a fost folosit numele Basarabia, în timp ce termenul Moldova a continuat să indice principatul, subjugat Imperiului Otoman.
Basarabia este un nume de origine incertă și abordarea diferitelor teorii devine cu adevărat complicată: ipoteza cea mai credibilă este că derivă de la numele dinastiei muntenești a Basarabilor, care în secolul al XIV-lea a dominat Moldova (atât partea română, cât și cea moldovenească).
În 1924, Uniunea Sovietică a creat „Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească”, pe țărmul estic al Nistrului, în componența Ucrainei, care includea teritorii din Transnistria modernă și altele, care astăzi fac parte din aceeași Ucraina.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, Stalin a anexat Basarabia la URSS, eliminând-o, efectiv, din componența României învinse. Ca urmare, a fost creată „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească”, care s-a dezvoltat pe partea vestică a republicii autonome preexistente dincolo de râul Nistru: partea de vest a teritoriului a devenit parte a noii republici moldovenești, în timp ce partea de est, cu vechea capitală Balta, a fost anexată la Ucraina.
Contrastul cu teritoriile românești a fost subliniat prin crearea în 1924 a unei limbi moldovenești, scrisă folosind alfabetul chirilic, adaptat în locul celui latin, demonstrând, astfel, un „separatism lingvistic politic”, care avea scopul de a da popoarelor din regiune o identitate nouă, diferită de cea românească.
Definiția de „limbă moldovenească”, separată de limba română, este subiectul unor mari controverse: academicienii o consideră un dialect, asemănător celui din nord-estul României. Crearea fictivă a unei identități separate a fost promovată de sovietici, pentru a sublinia diferențele de România, accentuând influența literară și lingvistică rusă asupra idiomului moldovenesc.
Cu toate acestea, există unele diferențe în limba vorbită, ca rezultat al influenței exercitate de limbile rusă și ucraineană. Lipsa contactelor lingvistice dintre moldoveni și români a făcut posibilă păstrarea multor cuvinte, care sunt considerate astăzi arhaice în România, în timp ce o altă particularitate se referă, în cele din urmă, la inevitabilele diferențe de pronunție, inclusiv tendința moldovenilor de a încheia cu vocala „i” cuvintele, care în limba română se termină cu vocala „e” și de a înlocui sunetul „c” (ce faci?) cu sunetul „ș” (și fași).
Carlo Policano / Svetlana Moțpan
International editions: