Genova - La Superba - Partea I

Pentru o republică „maritimă”, precum Genova, între secolele XII și XV, controlul escalelor portuare a avut o importanță vitală pentru expansiunea sa economică. Porturile erau puncte ale unui sistem organizat de rute comerciale, de o imensitate impresionantă: în culmea expansiunii sale, domeniile Superbei se extindeau de la coastele Atlanticului până în porturile Mării Nordului, în Flandra, cu Bruges și Anvers și în Anglia însăși, de la Magreb la cele din Caucaz, dezvoltând de-a lungul bazinului Mediteranean și al Mării Negre o rețea densă de contacte, capabilă să ajungă la așezări chiar îndepărtate de coaste.

Prezența guvernului (și, prin urmare, prezența Genovei) în aceste porturi avea diferite aspecte, în funcție de poziția și situația socio-politică a teritoriilor, pe care le ocupau. O primă subdiviziune este dată de tipul de control exercitat: direct (centre de expansiune) sau indirect (cu influență mai limitată).

Prin urmare, putem distinge porturi cu funcții de conectare între rutele comerciale și teritoriul de pe uscat (centre de colectare a mărfurilor), puncte de sprijin pentru navigație (locuri de adăpost, depozitare și realimentare pentru cele mai lungi rute) și porturi pentru controlul militar al rutelor comerciale.

Această distincție ajută la înțelegerea „poziției” porturilor genoveze din Marea Neagră, intersecția fluxurilor de trafic și a deosebi sediul celei mai mari piețe, cunoscute la acea vreme (Constantinopol). Această zonă și-a schimbat aspectul după „Tratatul de la Nymphaeum” (1261), datorită căruia genovezii au primit drepturi asupra comerțului și controlului porturilor maritime, din care au beneficiat avantaje economice și politice enorme.

Cu vederea la această mare, numită chiar „Marea Genoveză”, la sfârșitul secolului al XIV-lea, coloniile sunt distribuite pe întreaga sa zonă de coastă, inclusiv Basarabia (actualmente împărțită între Ucraina și România) și Dunărea, Asia Mică, de la Istanbul până la Trabzon, de-a lungul coastei de nord a Turciei actuale, Gazaria, care includea Crimeea, cu Caffa (actuala Feodosia), dar care s-a extins datorită influenței asupra târgurilor comerciale din Cembalo (Balaklava), Soldaia (Sudak), Cherson (Sevastopol), Caulita (Yalta), Lusta ( Alușta), până la Batumi în Georgia.

Pătrunderea genoveză spre Marea Neagră, care a început la mijlocul secolului al XIII-lea, se explică prin importanța acestei zone drept rol de rută fundamentală către marile piețe orientale, între rute de rulote și de mare: predomină comerțul de mătase și mirodenii, în timp ce bazele portuare de-a lungul coastei creează piețe independente pentru comerțul de sclavi, blănuri, grâu, pește sărat, miere și ceară.

În Marea Neagră, genovezii au ocupat zone comerciale printr-o diplomație agresivă și privilegii acordate de suveranii locali, obținând, efectiv, controlul orașelor portuare cu strategii clare, pentru extinderea propriilor rețele comerciale.

Așezările, definite, într-un mod înșelător, exemplu de colonizare modernă, nu s-au bazat pe ocupația militară, ci pe concesiunea teritoriilor în scop comercial: protagonista populării porturilor maritime este o migrație consistentă a bărbaților, inclusiv soldați, marinari și aventurieri, dar și tineri ai aristocrației mercantile, conectați sau nu la clasele de conducere locale, într-o situație de relații, uneori instabile, cu patria mamă.

Reconstituirea istorică se bazează pe vastul repertoriu de surse ale vremii, păstrate în arhivele și muzeele genoveze și care includ tot felul de documentații nautice, registre, acte notariale, monede bătute în Genova și peste mări.

Fiecare traseu din sistem pare divizat și complex, fiecare centru este identificat prin caracteristicile produsului său: în Marea Neagră, nucleul central al întregului sistem, centrul confluenței și coordonării economice și politice, este reprezentat de Caffa, prima colonie fondată de ligurieni în 1266, punctul de contact între culturile mongolo-tătare și occidentale, care a contribuit foarte mult la bogăția Genovei, și de rutele sale comerciale.

Colonia genoveză gestiona comerțul cu produse mediteraneene și intercepta fluxul de produse orientale, care veneau pe Drumul Mătăsii, permițând distribuirea lor în nord-estul Europei prin rutele maritime din Marea Neagră.