Peisajul a favorizat formarea de scenarii agricole și urbane într-o analogie surprinzătoare între Liguria și Crimeea: sectorul de est al peninsulei are o structură la limitele identității cu Riviera Ligură și justifică alegerea așezării sale.
Peisajul agricol este implicat în schimbul de producție rurală, care favorizează răspândirea viței de vie: vinurile produse local, derivate din vița de vie ligură importată, devin chiar monedă de schimb și contribuie și astăzi la continuitatea unui peisaj, cu origine mediteraneană, neobișnuit pentru aceste latitudini.
Colonia trecu prin momente dificile, între anii 1346 și 1347, datorită asediatorilor orașului Caffa care, afectați de boala puricilor, care transportau ciuma, au catapultat cadavrele infectate în ziduri, provocând „primul război biologic”: Yersinia pestis îi va urma pe comercianții, ce fugeau în Occident, astfel, epidemia de ciumă neagră a provocat moartea unei treimi din populația europeană.
Caffa, capitala genoveză a "Mării Mayus", avea un port natural, mai puțin ferit de vânturi, decât cel din apropiere, al orașului Sudak (Soldaia): puțin mai mare decât un sat, cu case din lemn, gropi și palisade, în afara cărora se afla fortăreața, care a fost construită din piatră, din anul 1316, proiectată în detalii și asemănare profundă cu Genova, cu aceleași indicații toponimice, și denumită "Genova de peste mări" sau "o altă Genova". Orașul, în perioada înfloririi sale, a beneficiat de o autonomie politică moderată și avea o mentă, care a emis „aspri de argint” (monede) bilingve, cu castelul și efigia lui San Giorgio.
În apogeul dezvoltării sale, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, Caffa era considerată un bastion impenetrabil, precum și o metropolă de o importanță primară; tocmai din acest motiv, vestea predării orașului în fața invadatorilor otomani, care a avut loc la 6 iunie 1475, după doar șase zile de asediu, a provocat în Genova un efect devastator, în special asupra economiei.
Teritoriile din Crimeea au jucat un rol foarte important în economia Superbei, baze de sprijin pentru rutele lungi către Rusia, stepele asiatice și alte țări din zona Transcaucaziei: astfel s-au născut așezările din Soldaia (Sudak), patrimoniu UNESCO, din Cembalo (Balaklava), la gura unui port natural din sud-vestul Crimeei, din Vosporo (Kerch), din Caulita (Yalta), din Cherson (Sevastopol) și alte orașe mai mici. Era un segment dintr-un cadru mai larg de colonii genoveze din Marea Neagră, cărora li s-au alăturat întregi comunități portuare, cum ar fi Trebizonda, situată în partea opusă de Crimeea și care ducea în Persia. De-a lungul celui de-al doilea traseu, genovezii au stabilit escale, precum Amasra (Amastris) și Sinop.
În ceea ce privește importanța porturilor fluviale din zona pontică, totuși, un loc proeminent aparține cetății Tana (Marea de Azov), aproape de gura fluviului Don, care a constituit punctul de plecare al „drumului mongol” către China: despre structurile porturilor și așezărilor din coasta de nord-est și caucaziană, și a Mării de Azov, cum ar fi Copa (la gura Kubanului) sau Matrega (Phanagoria, unde se află garnituri de sare importante), deși foarte populare în rândurile comercianților ligurieni, se cunoaște puțin. Spre nordul peninsulei, în schimb, se extindea Hanatul Hoardei de Aur, ale cărei relații erau marcate de un conflict și o profundă diplomație.
Pentru a menține controlul rutelor comerciale și pentru a evita izolarea unei asemenea game largi de așezări, a fost necesar să se controleze accesul la Marea Neagră sau la Strâmtoarea Bosfor. Prin urmare, în acele secole, s-a dezvoltat o legătură strânsă și particulară între Genova și Constantinopol, unde exista un cartier genovez.
Chios și Pera (Galata) au format, substanțial, de la mijlocul secolelor al XIII-lea și al XV-lea, datorită poziției strategice, două noduri comerciale, vitale pe ruta de acces la Marea Neagră: primul, pentru rolul de control de-a lungul traseului, care făcea legătura între Mediterană și Marea Neagră, și pentru coordonarea comercială a sistemului de escale minore la nivel regional; al doilea, ca loc de debarcare pentru mărfurile, destinate pieței de la Constantinopol, până când a căzut sub influența Principatului Moldovei (1445).
International editions: