Dragobete

Dragostea sosește de două ori în Moldova, la fel ca și Crăciunul: dacă toată lumea a sărbătorit "Ziua îndrăgostiților" pe 14 februarie, în Europa de Est se replică.

La zece zile după ziua Sf. Valentin, pe 24 februarie, se sărbătorește "Dragobetele", zeul rural al iubirii și fertilității.

Calendarul popular deschide festivitățile de primăvară cu această sărbătoare, redescoperită de tineri, în special pentru paralelismul cu cea mai cunoscută, dar împrumutată, ziua îndrăgostiților.

Odată Dragobete era considerat un tânăr frumos, robust și înalt, doar că în fiecare toamnă intra într-un somn atât de profund, încât să se trezească în primăvară.

Dragobete, o sărbătoare a iubirii în întreaga zonă balcanică, aduce în prim plan ritualurile de fertilitate, simbolurile primăverii, trezirii naturii, împerecherii păsărilor și începutul anului agricol. El este, de asemenea, numit ,,Cap de primăvară,, sau ,,Logodnicul Păsărilor,,.

Este o dată importantă pentru poporul moldav care, de la sfârșitul regimului comunist, sărbătorește analogul Zeului dragostei Cupidon,  Dragobetele, un tânăr chipeș, cel care era în stare să cucerească noi inimi, concomitent cu începutul anului agrar: moment de mare sugestie, care vede explozia naturii implicând, cu marea sa forță evocatoare, atât animalele, cât și ființele umane.

În ziua de Dragobete, bătrânii satului se îngrijeau foarte mult de animale, care nu trebuiau să fie sacrificate în acea zi, în absolut, pentru că astfel se încălca  semnificația ancestrală a acestei sărbători a iubirii universale, în ceea ce privește alegerea propriei  jumătăți, atât pentru ființele umane cât și pentru animale.

De această sărbătoare sunt legate multe superstiții și credințe populare. Ca și după un ritual de purificare, multe fete, în dimineața sărbătorii, își spălau chipul cu zăpadă proaspătă, numită ,,zăpada zânelor,, sperând că vor deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca zânele din povești.

Sărbătoarea începea de dimineață, când tinerii, îmbrăcați in straie frumoase, se întâlneau în fața bisericii.

Se împărțeau apoi în grupuri și plecau în pădure să culeagă primele flori de primăvară: ghiocei și violete, (simboluri și mesageri ai primăverii și a fertilității pământului), pentru a le pune sub icoanele sacre ale casei, unde rămâneau până la o altă sărbătoare populară, cunoscută ca Nașterea  Sfântului Ioan Botezătorul (23-24 iunie).

În această zi, fiecare fată trebuia să se întâlnească cu persoane de sex masculin, altfel se spunea că nu va avea parte de iubire de-a lungul întregului an.

La întoarcerea în sat fetele o luau la fugă și tinerii alergau după ele, ca să le sărute: dacă și fetei îi plăcea un băiat, ea se lăsa sărutată, și acest sărut era văzut ca o logodnă jucăușă, care deseori, sub influențele divine ale lui Dragobete, se transforma într-o adevărată căsătorie.

Un scenariu frumos, compus din semne morale și sociale, caracteristice unui timp diferit, ce descrie un alt tip de dragoste, față de cea actuală.