Moldova, podgoria fostei Uniuni Sovietice

Prinsă între România și Ucraina, fără ieșire la mare, Moldova numără azi o populație de circa 3,5 mln de locuitori, având o suprafață de 33.843 km² (un teritoriu cam atât de mare ca cel al regiunilor Valle d’Aosta, Piemont și Liguria, luate împreună) și cu o formă pe hartă, care se aseamănă cu un ciorchine de strugure inversat.

Teritoriul, asemănător cu cel din sudul Ucrainei, este pre­ponderent plan, cuprins între râurile Prut și Nistru, întretăiat pe ici-colo de coline joase, ce nu depășesc 400 m deasupra nivelului mării, și care reprezintă partea sud-vestică a platformei sarmatice, spre care coboară Carpații.

Clima preponderentă este cea continentală, influențată de apropierea de Marea Neagră, cu ierni geroase (cu temperaturi medii între -15°C și -20°C) și veri călduroase și uscate (cu temperaturi medii de peste 30°C).

Precipitațiile, neregulate și în cantități mici la sud- cu o medie de 350 mm pe an, sunt mai abundente și ating chiar 400 mm pe an în centru, și circa 600 mm pe an la nord, cu o probabilitate mai mare la începutul verii și în octombrie.

Clima, temperată de Marea Neagră, la o mică distanță, și fertilitatea so­lurilor (cernoziom) fac din Moldova o zonă ideală pentru agricultură și industria alimentară.

O țară, prin urmare, cu o economie preponderent agricolă, ce reprezintă circa 40% din PIB, din care sectorul vitivinicol constituie, cu siguranță, ramura cea mai importantă, fiind situată între paralelele 46° și 48°, cam la latitudinea Burgundiei.

Viticultura și vinificația sunt prezente în Moldova, potrivit descoperiri­lor arheologice, de peste 5.000 de ani. Schimburile comerciale cu grecii și romanii, ajunși pe țărmurile Mării Negre, de la finele sec. III î.e.n. și mai apoi, au adus  îmb­unătățiri incontestabile în metodele de cultivare și producere.

O reorganizare a sectorului, prin mărirea suprafețelor de viță-de-vie, avu loc sub domnia lui Ștefan Cel Mare (sec.XV), după care urmaseră trei secole de dominație otomană, în care cultivarea viței-de-vie suferise un declin lent, dar decisiv.

O primă schimbare substanțială surveni după 1812, când partea orientală a zonei, cuprinse între râurile Nistru și Prut, denumită Basarabia, deveni, potrivit “Tratatului de la București”, una din provinciile Imperiului Rus.

Au urmat ani de investiții, făcute de nobilimea din Rusia, care procurase întreprinderi vinicole și înc­epuse să cultive soiuri locale ca Rara neagră, Plăvai, Fetească albă, Fetească neagră, dezvoltate în unele microzone cu potențial foarte bun ca Purcari, Bulboaca, Roma­nești.

În a doua jumătate a sec.XIX interveni contribuția intensă a viticultorilor francezi, invitați de către țar, și care introduseră astfel de soiuri ca Pinot blanc, Pinot noir, Pinot gris, Aligotè, Cabernet Sauvignon, Sauvignon blanc, Gamay, Muscat alb.

Tocmai în această perioadă vinurile “Negru de Purcari” și “Romanești”, produse în unele microzone, aduseră Moldovei faima de producător de vinuri de valoare, iar la Expoziția Universală de la Paris din 1878, vinul “Negru de Purcari” obține cea mai înaltă formă de recunoaștere pe arena internațională prin prima sa medalie de aur. 

În 1842 este întemeiată, prin decretul țarului Nicolai I, în scopul lărgirii dezvoltării viticulturii, prima Instituție de Învățământ Superior, Colegiul Național din Stăuceni.

Romanovii aleseseră tocmai această parte centrală, pentru plantarea cu viță-de-vie a celor 600 hectare ale lor de Château la Romanești, întroducând soiuri roșii ca cabernet, merlot, malbec, iar ca albe - strugurii de succes în Rusia, rkațiteli și aligotè.

La finele sec.XIX epidemia de filoxeră lovi dur și în viile din Moldova, cauzând o criză a ramurii, care a durat ani buni, și pierderea a circa 30.000 hectare de plantații. Cu toate acestea, din 1906 multe podgorii fuseseră recuperate prin puieți altoiți și deja către 1914,în ajunul Războiului Mondial, țara atinse cea mai mare suprafață, plantată cu viță-de-vie din Imperiul rus.