Visul socialismului arhitectural

În fața anumitor arhitecturi este foarte greu să rămâi indiferent.

Orașul sovietic, fenomen puțin studiat, este fructul diferitor idei, teorii sociale și urbanistice: suspendat între revoluție și propaganda politică, visul socialismului architectural se dezvoltă ca un mare model urbanistic și structural al orașului până la standardizarea anilor 50-60, pentru a ajunge până la dizolvarea Uniunii Sovietice.

Dincolo de judecata estetică, vom descoperi anumite clădiri la Chișinău, care fac parte din istoria arhitecturală a „Modernismului Sovietic” și care au schimbat aspectul urban al orașului.

Un peisaj urban, care azi este adesea trecut cu vederea de către călător, dacă nu în mod decisiv abandonat.

Imaginile, care, din când în când le vom insera, sunt gândite încă pentru a denunța starea de neglijență, poate chiar de abandonare  completă, în  care au fost turnate multe clădiri din  perioada sovietică.

Un bun motiv ca să mergem să le vedem, înainte ca să fie prea târziu.

În imaginația colectivă arhitectura sovietică nu ocupă, cu siguranță, un rol relevant, nu este, desigur, prima formă de artă  „Made in URSS”, care să vină în mintea arhitecților sau  pasionaților de artă. Există însă o împărțire între anii 60 și 80 ai sec XX, în care apar construcții ciudate și futuriste, vag irevocabile, care  fac să stoarcă ochiul  spre o iminentă invazie extraterestră: apar ca construcții nebune și absolut îndepărtate de stereotipurile, impuse de „nomenclatură”.

Arhitectura sovietică nu e doar o colecție de clădiri, simboluri ale timpului, dar și o reprezentare de idei sociale ale liderilor, care au succedat conducerii Kremlinului. Acest lucru este mărturisit și de denominațiile tipologiilor arhitectonice, derivate din numele politicienilor înșiși: stalinki, khrushchevki, brezhnevki.

Blocuri de beton, gri, austere, egale. În imagistica occidentală aceasta este percepția Uniunii Sovietice: dacă aceast lucru poate fi valabil  pentru politici, același lucru nu se aplică arhitecturii și designului, care au constituit un fenomen extrem de diferențiat, complex și specific.

Wright, Le Corbusier, Niemeyer, Tange și Aalto fuseseră referințe importante pentru arhitectura modernistă sovietică.

După căderea Zidului Berlinului, lucrurile s-au schimbat mult în republicile ex-sovietice, dar semnele arhitecturii populare sunt încă acolo. De fapt, de atunci modernismul sovietic a devenit aproape mitic, oferind ochiului vizitatorului, chiar și după câteva decenii, un fel de călătorie în timp, până în epoca Războiului Rece.

Se întâmplă celor, ce călătoresc în țările fostei Uniuni Sovietice, să descopere că arhitectura a trăit o perioadă atât de încântătoare așa cum este astăzi, curios și interesant, în unele cazuri, destul de surprinzător, având în vedere și atenția sporită a călătorilor pentru aceste clădiri.

Ceea ce le face potențiale destinații turistice și turismul, chiar și în țările din Est, este din ce în ce mai răspândit.