Genova, coloniile de la Marea Neagră

Colonizarea de pe coasta de nord-vest a Mării Negre, mai precis în jurul zonei vaste a gurii Dunării și a Nistrului, cunoscută sub numele de Bugeac, a avut o evoluție și o tendință care se abate, deși în parte minimă, din ceea ce s-a produs în alte zone.

Pe lângă garnizoanele de coastă, genovezii au construit colonii și fortificații, deși în număr mai mic, pe câteva sute de km în interiorul celor două râuri: documentația arheologică, cu privire la această rețea internă, care a afectat atât căile navigabile mari cât și cele modeste, cu prezența unor porturi reale sau debarcadere simple, este destul de săracă, având în vedere utilizarea, pentru realizarea danelor de râu, a materialelor perisabile, cum ar fi lemnul.

La granițele Basarabiei, găsim depozitul Ginestrei, parte a teritoriului, unde se va ridica orașul Odesa, numit după numele plantei, răspândite în stepele Mării Negre și unde, începând din secolul al XIII-lea, în actualul district Luzanivka, avea loc ancorarea navelor Superbei: prin depozit ne referim la o structură de origine islamică, „founduk”, formată dintr-un set de spații publice și private.

La fel de importantă este și așezarea Ilice (Ciornomorsk, fosta Ilicevsk), situată în delta Nistrului (actualmente Ucraina), ale cărei structuri portuare sunt foarte puțin cunoscute: prezența unui castel impunător, așezat pentru apărarea și controlul debarcaderului, cu toate acestea, atestă importanța sa. Fortul Ilice a rămas în mâinile genovezilor mai bine de un secol, până în 1455, când a fost cucerit de Mahomed al II-lea.

Pe estuarul Nistrului, un pic mai spre sud, întâlnim orașul port Moncastro, o legătură vitală pentru comerțul cu cereale dintre Est, Genova (și Mediterană) și Europa de nord-vest, numit și Maurocastro, sau „Cetatea Albă”, când era în Principatul Moldovei, azi inserat în Bilgorod-Dnistrovskii (Ucraina). În 1315, genovezii au fondat acolo o bază comercială, în apropierea locului, unde se aflau ruinele orașului grecesc „Asprokastron” (numit Tyras în timpul Imperiului Roman). După 1410, pe timpul lui Alexandru cel Bun, a devenit Cetatea Albă, dar nu se știe cum și în ce condiții a fost luată de la genovezi, care, de altfel, au rămas foarte numeroși în oraș, chiar sub dominația domnitorilor moldoveni, atât încât Cronicarul francez Jean de Wavrin, în 1445, credea că ar fi încă o posesie genoveză, având în vedere prezența a aproximativ 4.000 de locuitori genovezi sau de origine mixtă. Zidurile și cetatea, recunoscută arhitectură italiană, datează de pe vremea stăpânirii genoveze.

Deplasându-ne spre nord întâlnim fortăreața Tighina (Bender, Transnistria), așezare și post vamal, cetate fortificată pe malul drept al Nistrului: numele de Bender este de origine turcă, ce înseamnă „oraș port”. Frecventată de genovezi încă din secolul al XIII-lea, a avut rolul de ancorare către Fortul Polihronia, mai la nord, fiind și de o importanță mai mare: numele dat fortului înseamnă „multicolor”, raportat eronat, în loc de Alciona (sau „Olihonia”), ceea ce înseamnă „albastru”, fiind centru comercial activ cu Ucraina central vestică. În secolul al XV-lea, fortul genovez, cu un plan pătrat și din lemn, a fost lărgit și înlocuit cu unul din piatră, numit „Cetatea Soroca”.

Ultimul complement de pe Nistru este Cetatea Hotin, situată astăzi în vestul Ucrainei (Kameneț-Podolski): în Basarabia până în 1945, construită pe o fortificație genoveză din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cu extinderi și modernizări între 1380 și 1460, a fost centrul nervos al rutelor comerciale de legătură cu Marea Neagră, Ungaria și Germania. Mărfurile de aici trebuiau să ajungă în coloniile de pe coasta Mării Negre (Caffa, Chilia, Moncastro) sau în Germania, trecând prin Țara Românească și Transilvania spre Viena, ori prin Slovacia și Polonia, ajungând la gura Vistulei (Wisla) și a orașelor Hanseatice (Danzig) pe Marea Baltică.